Acum 5 ani terminasem liceul si eram rebel. Beam bere cu vodka ieftina de la 4 dupa-masa pana la 4 noaptea si a doua zi o luam de la capat. Eram cu Emilia de vreo doua luni si ma imprietenisem cu o gramada de fosti colegi de liceu, cu care inainte doar ma salutam in treacat. Astfel am ajuns vara aia sa ies mult cu Pacurariu, Seba si Draghici. Dar prin septembrie acum 5 ani Pacurariu se hotarise ca nu va mai bea in viata lui si nu mai iesea in oras, si Seba ma calca pe nervi, asa ca ieseam doar cu Draghici care era la fel de rebel ca si mine. Ca sa-l citez, era un “roacăr cu spatele lat si geaca de piele tocita”. Desi geaca de piele era intr-adevar tocita, Draghici semana mai mult cu Sid Vicious decat cu vreun rocker cu spatele lat.
In fine, intr-o zi ne-am hotarit ca mergem la festivalul Medieval de la Sighisoara, dar spre dezamagirea noastra am aflat ca acest festival trecuse deja. Nu ne-am lasat descurajati si ne-am hotarit ca mergem la Herculane cu cortul. Am imprumutat un cort si la 6 dimineata am luat personalul spre Caransebes. Ajunsi la destinatie vreo 3 ore mai tarziu, am luat un taxi sa ajungem la Emilia acasa. Am ramas stupefiati cand am auzit cat costa taxiul… nu mai stiu care era suma exacta, dar stiu ca am platit cu monede de 500 de lei.
Cand am ajuns la Emilia acasa, Emilia dormea. La telefon nu raspundea. Soneria nu mergea (si dupa 5 ani inca nu merge). Asa ca am stat cu Draghici inca vreo ora pe scari fumand si analizand temeinic contoarele de gaz, adormiti fiind. “Ia uite, asta se invarte. S-o fi trezit omul, isi face o cafea, prajeste un ou…” si radeam ca idiotii. Dupa trezirea printesei adormite am mancat ceva, si apoi am plecat la tara, dincolo de Herculane, la bunicii Emiliei. Acolo am instalat cortul prima oara ca sa vedem cum se face, ignorand total sfaturile persoanelor de pe-acolo care incercau sa ne convinga ca nu e cazul sa mergi in septembrie cu cortul la munte, din motive de temperatura scazuta. Imi amintesc ca Draghici avea o oala agatata de rucsac, ceea ce l-a amuzat copios pe Relu, varul Emiliei, care si in ziua de azi zice ca Draghici era nebun ca-si imagina ca la tara nu au vase in care sa gateasca.
Am fost la vreo 2 hore unde era sa luam bataie ca le stricam taranistilor jocul, am fost la vanatoare de iepuri cu Jeep-ul (a se intelege alergare a iepurelui pe camp cu masina), si era sa-mi pierd pantoful alergandu-l pe Draghici, care in betia si idiotenia sa mi-a turnat o doza de bere pe mine.
Am plecat apoi la Herculane. La 7km de Herculane, pe malul Cernei mai exact. Dupa ce am facut o vizita in statiune sa cumparam ceva de mancare si sa vedem niste masini de epoca, ne-am intros jumatate de drum cu taxiul. Doar jumatate de drum, pentru ca la Herculane nu erau aceleasi tarife ca si in Caransebes. Erau de fapt cam tarifele din Caransebes, Timisoara, Bucuresti si Cluj cumulate, si prin urmare am ramas urgent fara bani. Draghici oricum ne anuntase ca el nu mai avea bani demult. Asa ca am mai facut vreo 3km in noapte, iar cand am ajuns am facut focul, am mancat ceva si eu cu Emilia ne-am culcat, urmand sa ne trezim pe rand sa stam de veghe – ceea ce facea Draghici primul, cu toate ca incepuse sa picure.
Nu stiu ce sa fi fost – frigul, furtuna, foamea, intunericul, discutiile noastre despre crimele de la lacul Bodom, sau poate chiar ceva ce e mai bine sa nu stim ce a fost. Cert e faptul ca in toiul noptii m-am trezit auzind pasi in jurul cortului. Cand am intrebat-o pe Emilia daca aude si ea, mi-a raspuns ca “E Draghici”, care insa a contrazis-o prompt din partea ei stanga. Intrase si el in cort, ca ii stinsese furtuna focul. Am inlemnit cu totii. Pasii se auzeau clar si nu stiam cine sau ce e afara. Incercand sa-mi pastrez calmul am zis ca precis sunt fie caini, fie mistreti, si daca sunt animale le putem goni. Viteaz fiind, am pus mana pe doza de spray si pe o bricheta, am deschis cortul si am tras pentru cateva secunde o flama de un metru jumate afara din cort, in speranta ca focul va speria dihaniile. Vitejia mi-a fost intrerupta insa brusc, atunci cand inchizand cortul ceva din afara a rasturnat sticla de cola care trona total ignoranta si nepasatoare la cele ce se intamplau in acele momente langa fermoarul cortului. Am stat toti trei si am asteptat in liniste venirea diminetii, Draghici strangand cu o pasiune aproape fetișista un fel de briceag, caruia el ii zicea cutit, in pumn.
A doua zi, rupti de oboseala si de foame am luat-o iar din loc in cautare de hrana. Bani mai aveam putin peste pretul biletelor de tren de intoarcere, asa ca am mers vreo 4km sa cumparam niste langosi si sa furam niste rosii, pe care le-am mancat de parca ar fi fost limbi de canar pane cu garnitura de caviar. Cum era zi, am devenit cu totii iarasi curajosi, niste veritabili pui de He-Man si She-Ra, si ne-am hotarit sa mai stam o noapte. Cum s-a lasat intunericul insa, cum a reinceput si furtuna, si noi din nou nu puteam dormi. Am cedat psihic in momentul in care furtuna ne-a smuls acoperisul cortului, asa ca am strans ce puteam strange in noapte, am luat cortul neimpachetat pe sus, si am mers sa ne culcam in curtea unei case singuratice care nici curent electric nu avea.
Dimineata am plecat inspre gara, de unde am plecat dupa-masa cu trenul spre casa. Era 11 septembrie si nici unul nu mai vorbea cu celalalt. Emilia s-a oprit la Caransebes. Apoi pe tren Draghici care asculta la casti ceva post de radio m-a anuntat desfigurat “Au intrat cu avioanele in WTC”. Nu stiam ce-i WTC. Stiam de turnurile gemene, dar nu le cunosteam sub denumirea de WTC. I-am zis ca nu ma intereseaza. De atunci cred ca am mai vorbit cu Draghici de 3 ori.
