Category: Scrise

  • Contraste

    Acum câteva zile a fost Emilia la optometrist. Fiind asigurat de angajator am avut acoperire de $400. Și-a luat ochelarii, am trimis cererea online, comod, de acasă, iar în 24 de ore am avut toți banii direct în cont. Fără nici un fel de birocrație și fără să le trimit facturile prin poștă sau măcar niște scan-uri acolo. Pe încredere. Singura condiție este să păstrez facturile timp de 1 an, în caz că apar ceva dubii.

    Acum 4 luni am luat prin ai mei un teren lângă Timișoara. Printr-o pilă la Consiliu au reușit să preconizeze finalizarea tranzacției cândva în luna mai. În mod normal dura până prin septembrie.

    Normal, o tranzacție de $400 nu se compară cu adevărat cu una de zeci de mii de euro, dar totuși nu pot să nu-mi imaginez cam prin câte vizite la sediul asiguratorului, nervi și birocrație aș fi trecut dacă mi-aș fi comandat aceiași ochelari în România până să-mi recuperez banii. La fel cum nu pot să-mi imaginez că o tranzacție imobiliară ar dura aici mai mult de câteva zile.

    Concluziile le trage fiecare. Problema e că personal nu prevăd vreo îmbunătățire a serviciilor din România vreodată. Când, să presupunem că dispar pilele, șpăgile și nepotismele de zi cu zi, și serviciile românești vor ajunge la nivelul actual al celor din țările civilizate, cam la ce nivel vor fi serviciile din țările respective? Mă întreb…

    Bonus: un prieten a început să-și deschidă o firmă în România prin septembrie. A deschis-o cândva anul ăsta. Aici o deschizi în câteva ore, prin telefon. Și fără pile.

  • Cursul valutar

    Mi-am recalculat taxele si pentru ca anul trecut am lucrat de fapt doar vreo 6 luni in Canada, am avut de primit un sac de bani inapoi de la impozitul pe venit. Sac de bani vorba vine, ca in momentul in care i-am convertit in Euro m-a bufnit rasul. 1 Euro = 1.613800 CAD intre timp. In conditiile in care CAD e mai tare decat USD.

    Ca atare, sa-i cheltuim pe toti aici unde totul e in CAD, ca in Europa ii putem converti eventual in hartie igienica la un curs de 1:1. Stupid Monopoly money™.

    Regina pe bancnota canadiana de $5

  • Primul “Family Day” in Ontario

    Anul asta s-a sarbatorit pentru prima oara Family Day in Ontario. Ceea ce a insemnat un weekend prelungit pentru majoritatea clasei muncitoare si pentru mine 3 zile de somn continuu. Si am hotarat ca e momentul sa fac backupul anual la baze de date, fisiere, etc. 😀

    Cu alte cuvinte nu am facut nimic, nu am petrecut timp cu familia la picnic in parc (la 0°C si ploaie) sau la bowling sau pescuit sau la ski pe minunatele partii de 20m ale Ontarioului, sau ce mai fac canadezii cand sunt liberi.

    In orice caz, dupa bunul obicei, restul provinciilor se dau cu curul de pamant ca ei nu sunt liberi, in timp ce unii torontezi cretini chițăiau la TV ca ce-i asta, o noua zi libera? Tuturor ar trebui sa le ajunga cele 10 zile de concediu plus restul aproximativ sub 10 sarbatori libere pe parcursul anului. Si cum adica sa mai stea inca o zi copiii acasa? La scoala cu ei, mama lor!

    Ciudat popor.

    Eu, cum spuneam, am dormit, am mancat si m-am imbatat, ca de obicei. Si mi se rupe de parerile canadienilor.

  • Schimbarea

    Urasc schimbarea. Cred ca tuturor ne e putin teama de nou, mai ales atunci cand ne-am obisnuit cu situatia in care ne aflam. Si frate, am avut parte de schimbari de cand am terminat liceul…

    Azi s-au implinit 3 luni de cand lucrez aici. Tot azi am aflat ca seful de echipa pleaca saptamana viitoare, tipul cu care ma inteleg cel mai bine din toata firma. Poate din cauza ca e european ca si mine, sau poate din cauza ca din cand in cand o mai dadeam pe olandeza cu el, limba lui materna.

    Acum regret ca nu am vorbit exclusiv limba asta, m-ar fi ajutat mult. Tot ziceam ca mai e timp pentru asta. Acum e tardiv.

    M-am obisnuit cu echipa asta, m-am integrat usor si imi era comod asa cum este, de aia nu-mi e tot una ceea ce se intampla.

    Timpul trece si lumea se schimba. Chiar ieri ma uitam pe mizeria aia de hi5 la conturile unor persoane pe care le stiam de prin liceu, colegi mai mici si mai mari, pe care nu i-am mai prea vazut de atunci, si am remarcat cu stupoare cat au imbatranit. Mihai mi-a atras atentia ca in special fetele. Si are dreptate.

    Dupa liceu am incercat sa nu ma schimb, nu vroiam sa ma maturizez, sa am responsabilitati si griji – ca atare am baut, am chefuit si m-am prostit cat am putut. Si totusi, pe nesimtite m-am maturizat.

    Incetul cu incetul, si fara sa vreau, blink-182 au inceput sa para imaturi si cretini, meldoiile identice si galagioase, cum li se pareau alor mei de exemplu si eu nu-i puteam intelege. Cand ascult albumele, din an in Pasti, inca ma cuprinde melancolia, doar ca nu le mai simt cu adevarat. Sunt doar niste muzici pe care le asociez cu anumite perioade ale vietii mele. Tot pe parcurs am renuntat la pantalonii cu buzunare care atarna si la bluzele cu gluga. Nici nu am realizat cand s-a intamplat schimbarea.

    Si desi inca ma maimutaresc pana la limita penibilului si uneori chiar mai mult, si sunt la fel de scandalagiu cum ma stia toata lumea si acum 10 ani, in interior sunt mult mai calm si cumpatat. Sunt ceva mai responsabil cu fiecare an. Am terminat facultatea. Sunt insurat. Am schimbat 4 locuri de munca. M-am maturizat. Si desi nu imi place, trebuie sa recunosc – m-am schimbat. La fel ca toti ceilalti.

    Si asta ma sperie.

  • Nu vreau să cobesc, dar…

    …până acum nu pare să fie cea mai friguroasă iarnă din ultimii 15 ani.

    Pare chiar plăcută.

    Great success

  • 2007, o retrospectiva.

    Ei dragii moșului, iată că a mai trecut un an.

    Deși a fost un an cam puturos din punct de vedere al blogărelii, totuși nu pot să contest utilitatea blogului în a-mi aminti diverse chestii.

    După bunul obicei, vom face o retrospectivă.

    Ianuarie:
    Revelionul a fost un dezastru absolut, cred că cel mai prost de până acum. Din fericire nu a dictat desfășurarea întregului an. Lucrez la Global și îi urăsc. Aplic pentru prima mea carte de credit adevărată. Vine frigul.

    Februarie:
    În continuare la Global, îi urăsc tot mai mult pentru lipsa de profesionalism și lipsa de viață de care dau dovadă. Lucrează Se prefac că lucrează cu toții pentru un egiptean penibil care probabil sponsorizează grupări teroriste. 😀 Ca atare mă prefac și eu că lucrez, și număr zilele până la plecare. Frigul atinge cote alarmante.

    Martie:
    Pe întâi ninge mai rău ca în ianuarie în România. Mai 2 săptămâni și plec. Global nu mă lasă să-mi dau demisia, îmi dau concediu fără plată. Ajung acasă, îi creez un șoc Emiliei care mă aștepta de-abia la sfârșitul lui aprilie. După 2 zile mă apuc de lucru la Qaoss, proiectul lui Don.Mă bucur de căldura din Timișoara.

    Aprilie:
    Atât de bine mă simt încât nu fac nici o însemnare pe blog. Mergem la țară de Paști, lucrez de acasă și în general frec pisicu.

    Mai:
    De 1 mai la grădină. E cald, vară în toată regula, în contrast cu frigurile pe care le-am tras prin Canada. Băsescu e suspendat, cu o zi sau două înainte de referendum merg cu Blondu la Găină și ne facem praf și pulbere. Mergem să mai luăm vodkă, Găină conduce, fute o jantă la mașină, trece poliția pe lângă noi, ne depășește, nu constată nimic. Munca mea pentru Global se termină în mod oficial.

    Iunie:
    Mare eveniment, prima expoziție a Schnapsului. Niște Băieți în Bunker. Sunt anunțat că iulie va fi ultima lună când voi lucra la Qaoss, pentru că a fost tăiată finanțarea. Schnapsul îi trage o răceală la sărbătorirea unui an și mă plimb cu el pe la diverși veterinari, ceea ce duce la o reluare a relațiilor cu Drăghici.

    Iulie:
    Cald, domnule, cald. Și bine. Ieșiri prin oraș și pregătiri de vânzare a mașinilor. Începe vacanța, se merge des la Brebu.

    August:
    Vacanță în Zakynthos cu Andrei, Diana, Ovi și Cici. Foarte, foarte mișto. Tenerifele sunt mici copii pe lângă Zakynthos. Brebu toată luna. Trântă cu motocicleta, zdrelit rău și cu degetul mic de la mâna dreaptă fracturat.

    Septembrie:
    4 septembrie, ziua în care am vândut Suzuki. Haos pe 8, la Bierhaus. Emilia devine doctoreasă.

    Octombrie:
    Vacanța continuă cu 10 zile prin Austria și Germania. Bad Ischl, München, Oktoberfest. Îmi cumpăr toată colecția Asterix. Pe 17 plecăm în Canada. Pe 29 mă angajez la Devtopia.

    Noiembrie:
    Începe perioada de stand-by a blogului. Ceea ce înseamnă că scriu aproape zilnic. Lucrez, și în general am un program destul de fix – lucru, Yorkdale food court, acasă, punct și de la capăt.

    Decembrie:
    Christmas party la lucru, colegii mei beau nu glumă. Ne mutăm în alt apartament. Crăciun fără brad. Postul ăsta. Revelion incert.

    Nu pot să spun că a fost cel mai bun an. Vara (aprilie-octombrie) a fost super, dar totuși nu a excelat prin întâmplări notabile. Restul a fost mediocru. Nu-i nimic, punct și de la capăt.

  • Ce vreau de Crăciun…

    M-a lepșat Mihi.

    Dacă aș fi citit când eram mic ceea ce urmează să scriu, sunt convins că mi-aș fi tras (mie ca adult) un șut în coaie, și când adultul eu se tăvălea pe jos în agonie, copilul eu i-ar fi făcut ca unui câine când se pișă pe covor: cu degetul arătător de la mâna dreaptă ridicat amenințativ, “NU!”.

    De câțiva ani buni nu mai vreau nimic de Crăciun. Cu cât îmbătrânesc, cu atât mai puțin simt nevoia de a primi lucruri. Clar, îmi trebuie un laptop nou, dar nu îl pot cere sub formă de cadou de la nimeni și nici nu voi folosi Crăciunul ca pretext să mi-l cumpăr. Mi-ar plăcea și un Epiphone Les Paul cu $500, dar nu e momentul. Asta e partea faină când ești copil – îți poți dori orice. Nu te interesează dacă părinții își permit să-ți cumpere 30 de mașini Matchbox sau dacă caseta de Game Boy de la Magico costă 40.000 de lei în 1994 și dupa ce o primești îți dai seama că jocul e un căcat. Când ești copil chiar îți dorești cu adevărat în momentul ăla ceea ce pui pe listă. Și asta e tot ce contează.

    Ceea ce mi-aș dori de Crăciun anul ăsta (la fel ca anul trecut) ar fi să fiu acasă aproape de familie, să merg la colindat la foști profesorii cu foștii colegi și să ne facem pulbere până la 3 noaptea, apoi să merg pe jos până acasă și dacă a nins să fie lumina aia puternică și cerul portocalo-rozaliu în toiul nopții, cum e când ninge în oraș, și liniștea aia deplină de-ți auzi doar pașii scârțâind în zăpadă la 4 dimineața pe lângă parcul poporului.

    A doua zi să mănânc piftie și sarmale până pic sub masă și după-masa să merg la plimbare prin orașul gol, să mă opresc într-un bar unde să beau singur sau cu vreun druj un vin fiert, apoi să merg acasă și să iau mașina să dau o tură doar așa să-mi fac și eu damblaua că o zi pe an stau și polițiștii acasă și străzile sunt goale și pot să conduc și eu liniștit amețit de alcool. Și seara, seara s-o luăm de la capăt, și s-o ținem așa până după revelion.

    Eh, poate la anul…

    Până una-alta, dat fiind faptul că Mtx a primit deja leapșa, le-o pasez Ioanei și lui skandalouz.

  • Salt & pepper

    Azi am remarcat că am foarte mult păr alb, în special pe tâmple.

    În liceu ne amuzam de un coleg, Bilțiu, care avea exact 3 (trei) fire albe undeva în spate, și inventam povești despre cum a apărut fiecare dintre ele – mereu ca rezultat al câte unei sperieturi. Nu știu de câte ori s-o mai fi speriat Bilțiu între timp pentru că îl văd foarte rar, dar primele mele fire albe au răsărit acum vreo 2 ani, și cel mai probabil ca rezultat genetic sau al stresului. De fapt procesul de albire a început pe la sfârșitul liceului, când am început să am câte un fir roșiatic pe tâmple, care ulterior avea să devină un membru al firelor albinoase de care vorbim astăzi. Ceea ce mă sperie (oarecum), e că odată început procesul nu se oprește ci se amplifică după modelul bulgăre de zăpadă.

    Măcar am o consolare că am o mochetă pe cap și nu dau semne de chelire.

    Ce face căsnicia din om…

  • Din alt unghi

    Lucrand in alt loc decat anul trecut, am avut sansa sa vad viata canadiana si din alte unghiuri. Cu toate ca in timpul liber chefurile urmeaza cam acelasi tipar, a lucra in centru este cu totul diferit de a lucra in camp. La fel, a avea colegi de aceeasi varsta si canadieni, nu batrani si imgranti, e o experienta noua.

    Iata minunatele constatari ale subsemnatului, cu generalizarile tipice si de rigoare:

    • Toti canadienii folosesc Blackberry. Toti. Eu, care imi schimb telefonul la fiecare 5 ani, nici nu stiam ce e aia. Iar acum ca stiu ma intereseaza la fel de putin.
    • Toti canadienii folosesc iTunes (nu Winamp) si MSN Messenger (nu Yahoo (Azi un coleg de lucru mi-a zis ca el n-a avut niciodata nici un cont de Yahoo!, ioi sacrilegiu)), lucru inexplicabil pentru mine care, ca voi, am crescut cu Winamp. Sa folosesc iTunes ar fi ca si cand as manca hamburgeri in loc de sarmale.
    • Dand dovada de un profund spirit civic, toti canadienii folosesc softuri platite sau shareware. Pe care le injura ca sunt proaste. Traiasca pirateria, zic. Si sa le traiasca familile celor care administreaza site-uri cu crackuri. (Fara numar, fara numar, etc.)
    • Toti canadienii se uita la hochei si merg la pescuit in weekend, chiar daca e frig si bate vantul. La punctul asta diferenta e minora fata de Romania, unde toti se uita la fotbal si merg la stadion indiferent de vreme. Doar ca pe romani in general ii cam doare in pula de pescuit.
    • Viata sociala a canadienilor se rezuma la colegi de lucru si familie, in timpul orelor de program, respectiv dupa. Si la meciurile de hockey si partidele de pescuit despre care vorbeam. Ah well. Macar raman faimoasele chefuri de romani pe care mi le tot lauda diversi ciocoflenderi in timp ce-si promoveaza site-urile de cacat.

    In alta ordine de idei, pe la jumatatea lui decembrie o sa ne mutam intr-un apartament intr-o zona incomparabil de faina. Dupa anul trecut am realizat ca locui intr-un loc misto poate face, uneori, toata diferenta.

    Astept noutati din Romania de la cetiori. Chit ca inca nu-mi prea e dor.