Dat fiind faptul că în 3 săptămâni trebuie să evacuăm iubitul apartament în care am petrecut ultimul an, doar ca eu să mă mut înapoi în basement la taică-miu și Emilia să meargă în România ca să hotărască cum vrea să procedăm cu rezidențiatul pe care trebuie să-l facă, m-am gândit să vă descriu cam cum se desfășoară o zi obișnuită pentru mine în Canada. Vara, când nu mă deranjează nimic.
Ora 8. Sună alarma telefonului. Sunt boier, stau la Yonge & Eglinton și lucrez în downtown (altceva nici nu aș mai fi acceptat, după anul trecut), așa că-mi permit să mai stau în pat până pe la 8:15. (more…)
Dar nu despre asta doream de fapt să vorbesc, doamnelor și domnilor, ci despre niște vremuri trecute care mi-au fost readuse în minte de o simplă poză veche pe care am văzut-o pe net. Se face că era un tip care o îmbrățișa pe o tipă, iar respectivul tip purta la mână un ceas câștigat la promoțiile Monte Carlo (nu am atașat poza, nu o căutați). Da, ceas din ăla mișto, metalic, cu curea albastră, de care se dădeau pe vremuri la concursurile cu țigări. Și atunci mi-am amintit cum fumam în liceu ca bezmeticii ca să strângem cupoane din pachetele de țigări să ne luăm, printre altele: butelci de alcool de la Lucky Strike, brichete Zippo tot de la Lucky Strike, geci de la Lucky Strike (doar 
Nu domnule. Până nu demult era doar un banner cu Terrance and Philip pe care scria “Sorry Canada”. Acum mă redirectează pe 
Un lucru care-mi va lipsi anul ăsta e campania electorală locală din România. Nu știu din ce motiv, verile cu alegeri locale mi se par geniale. De la afișele lipite pe orice, la afișele lipite peste afișe, la biletele lipite peste afișele lipite peste afișe care anunță că acest afiș este ilegal, la porcăielile din presă, la propaganda ieftină, la polițaii și jandarmii care se dau mai importanți decât sunt sau vor fi vreodată păzind afișele de care vorbeam, și până la colegii/vecinii care-și dau cu părerea că cât de buni sau răi sunt unii sau alți candidați, totul mi se pare exagerat de distractiv. 