Author: Mihnea

  • Comics

    Unul dintre hobbyurile mele dintotdeauna au fost benzile desenate, și asta încă din fragedă copilărie de când citeam Pif, Digedags și Asterix. Asterix și Obelix sunt încă preferații mei (am și toată colecția dacă vreți să știți, dar doar mă laud, că nici o revistă nu-mi părăsește casa nici pentru 2 zile :D), dar restul mi se par copiăroase acum.

    Plus că nu mai am timp să le citesc.

    Noroc cu internetul, care e plin de comicsuri. Despre asta vom discuta astăzi.

    PBF Comics

    (more…)

  • Tura de noapte

    Azi avem de făcut un release pentru ING, care se face, cum altfel, la ora 3 dimineața, ca să nu afecteze pe nimeni decât pe mine. Iar eu trebuie sa stău și să-i coordonez prin telefon pe cei responsabili.

    Problema Una dintre probleme e că eu până acum vreo 10 minute știam că release-ul începe la 2. Pentru că așa mi s-a spus, și cine mi-s eu să pun la îndoială vocea autorității?

    Cum am ajuns acasă la ora 17:30 ieri, am mâncat ceva, am mai frecat puțin menta, după care am pus în aplicare genialul plan de a mă culca la ora 19 ca să dorm până la 1 (6 ore, mai mult decât în multe nopți obișnuite) ca să fiu fresh. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, genialul plan a eșuat lamentabil – am adormit ca un prunc la 19, dar m-am trezit după doar două ore. Și treaz am rămas.
    (more…)

  • File de jurnal de luni

    Azi Ieri (și cu ocazia asta voi seta ora blogului la EST) a fost o luni mișto.

    M-am trezit după vreo 4 ore de somn și am plecat fericit și adormit la lucru, pe un soare de vară cum rar vezi aici. Pe metrou m-am îndrăgostit de o gagică (ca în fiecare zi de altfel) și m-am gândit oare cum o cheamă. Nu știu de unde dracu mi-o fi venit numele, dar am hotărît că are meclă de Tiffany. Dacă o mai întâlnesc, poate o s-o întreb. După care mă va castra Emilia probabil, când îmi va citi blogul.

    (more…)

  • Twitter sucks

    Twitterul îngreuna încărcarea paginii, cu serverele lor de rahat care sunt la pământ jumate din timp. Așa că de acum îl încarc în background, mulțumescu-ți Ajax că exiști.

    Nu știu de ce îmi și pierd timpul, că nici unul dintre cunoscuți nu folosește twitter. E prea urban.

    Ca bonus, am adăugat feedul de Flickr sub meniul din dreapta, că doar nu mi-am luat cont de pro dijaba.

    Hai noroc și o nouă săptămână cât mai plăcută.

    UPDATE: Și mai una scurtă înainte de culcare, pentru cei care simt nevoia să-mi cetească blogul nonstop (nimeni). De azi puteți citi Blogu’ Lu’ Pește și de pe mobil, la blogpeste.wirenode.mobi. Via cafeina.ro.

  • E weekend?

    Se prefigurează a fi un weekend de tot căcatul.

    Cred că e momentul să iau pistolul și sticla de tărie, să iau loc și să contemplez puțin la ce dracu s-a întâmplat de a început să-mi fie dor de zilele de luni și silă de zilele de vineri.

    Workaholic în devenire? Eu? Păi e posibil așa ceva?

    Las-o dracului de treabă…

  • O imagine feerica

    Ieri am vazut un pescarus borând.

    Ceva mai scarbos nu exista, va jur. Pescarusii in sine mi se par sinistri si mizeri ca niste sobolani inaripati, dar sa-i vezi si vomitand o bila de alge cu cine stie ce resturi de alte porcarii e prea mult.

    Pescarus

    Aberez.

  • Ce (nu) mai citesc

    Am realizat că încet dar sigur mi s-a golit feedreaderul de feeduri. Pe parcurs m-am dezabonat de la o mare majoritate a blogurilor pe care le citeam, rămânându-mi doar cele ale cunoscuților (care însă nu prea obișnuiesc să scrie) și mai vreo 2-3, care însă mi se par și ele din ce în ce mai plictisitoare.

    Lumea nu mai scrie interesant pentru mine. Inițial mi-au plăcut blogurile personale, cum e și al meu, dar alea au devenit din ce în ce mai rare. Multe au fost lăsate în paragină, în vreme ce altele, odată cu creșterea numărului de vizitatori, și-au pierdut personalitatea și au început să scrie din ce în ce mai generalizat (ca mine, într-o anumită măsură, dacă e să comparăm posturile de acum 2-3 ani cu cele de acum).

    În plus, în ultimele luni am cam pierdut contactul cu realitatea românească, unele chestii nu le înțeleg iar altele pur și simplu nu mă interesează (Becali, primăria Bucureștiului, etc.).

    O altă problemă ar fi că nu prea mai am timp de pierdut. În ultimele săptămâni am avut atât de mult de lucru încât nici n-am mai apucat să vorbesc cu nimeni, darmite să citesc bloguri.

    O fi doar o chestie cauzată de circumstanțele în care mă aflu sau chiar e o perioadă de lâncezeală a blogosferei românești?

  • Internet explorer sucks (2)

    Acum aproape 3 ani, in primul post, scriam ca Internet Explorer suge. Azi am adaugat o imagine cu RSS in meniul din dreapta ca sa atrag atentia asupra faptului ca avem si feed (aviz amatorilor), si am remarcat ca in Internet Explorer 6 meniul din dreapta e de fapt meniul de jos. Pentru ca ceva in Internet Explorer hotaraste ca acolo ii e locul.

    Precis va intrebati ce dracu fac eu cu Internet Explorer 6. In caz ca nu stiati, corporatiile (banci, etc.) sunt retardate si odata ce folosesc o tehnologie o tin pe aia pana cand mai apar vreo 3 versiuni mai noi. Deci aplicatiile pe care le dezvolt eu sunt optimizate pentru IE6. In 2008.

    Mai foloseste cineva Internet Explorer? 6?

  • Mr. Spielberg, Mr. Lucas, fuck you.

    Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull.

    15 minute misto (nu primele), dupa care il puteau inlocui pe Harrison Ford cu Jackie Chan sau cu oricine altcineva si nu se simtea diferenta. Daca in filmele vechi fiecare personaj era bine conturat si unic, aici e un amalgam haotic ca intr-un film prost de actiune.

    Povestea in sine nu e rea. Dar:

    Misterul lipseste cu desavarsire. Referinte fortate la trilogia veche. Animale generate pe computer in stilul Jumanji. Sfarsit intr-o conserva de pateu.

    E ca un fel de The Mummy, numai ca mai prost. Incearca sa apeleze la noua generatie. De retarzi.

    Profund dezamagit.

    Do not like

    (more…)

  • Inapoi in Nord

    Am revenit. Nu am apucat insa sa scriu pentru ca am avut de lucru de mi-a ajuns.

    New York SkylineM-am trezit vineri dimineata la 3, am trezit nevasta, ne-am urcat in taxi si la 5 urcam intr-un avionas cat un microbuz care ne ducea la Newark, NJ. Din momentul in care am atins solul american mi-am dat seama ca e cu totul diferit fata de Canada, contrar asteptarilor. In primul rand am aterizat la terminalul gresit, iar a ajunge la terminalul unde ne astepta Iulian a fost o intreaga aventura. Iulian e din Brasov, si-l cunosc de 3 ani de cand am lucrat impreuna la Netvisibility. A venit acum aproape un an in State cu un master, si sta in Bloomfield (30 de minute distanta de NYc) cu prietena lui Alina. La ei am dormit.
    (more…)