Marching out of time to my own beat now

Cum se face cum nu se face, fiecare job ajunge să mă calce la un moment dat pe bombeu. Iată că asta s-a întâmplat azi și la locul de muncă în care prestez de exact 5 luni. De ceva vreme mă calcă pe nervi cu Scrum și alte ședințe pentru fiecare căcat, pentru că celor de la ING le e frică de responsabilitate și pentru absolut orice cretinitate se pune de o ședință de minimum 20 de minute. Și oricât de caraghios ar suna, mă întreb dacă nu cumva fac la ei acolo ședințe și când s-a terminat hârtia igienică și tembela de la controlul calității a rămas din acest motiv imobilizată pe budă.

În fine, luni se face deployment la ceea ce am lucrat toată ultima lună. De fapt marți, pentru că totul se întâmplă în noaptea de luni spre marți la ora 3 dimineața ca nu cumva să rămână vreun utilizator idiot cu un mesaj de mentenanță pe ecran. Și pe cine credeți că au ales să vină marți dimineața la 3, după o zi de lucru de luni până la 5, înapoi la birou? Exact. Je și mai 2.

Ceea ce a urmat a fost fenomenal. Comic și trist în același timp. Le-am zis scurt pe doi că eu nu merg noaptea decât dacă, pe lângă marți mai primesc o zi liberă, dat fiind faptul că în contractul meu deși se stipula că din când în când va fi nevoie de overtime, nu scria nimic de tura de noapte. Au rămas perplecși. Toți.

Cum adică nu vii? Cei dintre voi care mă cunosc (adică probabil o vastă majoritate a celor care citesc aceste rânduri) vor ști cam cum decurg discuțiile de genul cu mine. 😀

– Uite așa, nu vin, decât dacă îmi faceți și mie un favor în schimbul favorului pe care vi-l fac eu, și anume o zi liberă extra.

– Păi da, dar toată lumea vine când îi vine rândul, au dat-o instantaneu

– Eu nu sunt toată lumea, nu suntem oi, avem personalități diferite, iar eu nu vin că uite așa vi se scoală vouă.

Atunci am trăit o chestie absolut memorabilă, pe care nu cred că o voi uita prea curând. Superiorilor mei, oameni în toată firea, dezarmați și la mâna mea, li s-au împăienjenit ochii. Le veneau lacrimile pentru că nu mai aveau ce să zică. Pur și simplu nu puteau concepe că este posibil ca cuiva să i se rupă și de job și de bani și de șefia lor, și să presteze acte de rebeliune. Fie ele și întemeiate.

Iar restul echipei se simțeau, cred, de o prostie fenomenală că permit nesimțiților de la ING să-i sune de ani de zile în toiul nopții și să-i cheme la lucru dacă apare vreo problemă. Cred că le-am futut tuturor meciul pe ziua de azi pentru că s-a lăsat o liniște deplină până când am plecat toți acasă. Și cred că nu le mai prea place de mine. 🙂 Decât unora, care mi-au dat ulterior dreptate dar ei nu își permit să spună ce au pe suflet pentru că au de plătit ipoteci la case.

That much for thinking out of the box, cu care le împuie capul cretinilor ăstora de mici. Da, think out of the box, dar nu la muncă, acolo trebuie să fii animal de turmă și de povară în același timp. Din nou o diferență clară între mit și realitate.

În final am plecat mai devreme cu o oră acasă și luni voi face la fel. Le-am zis că vin luni noaptea, dar îmi vor plăti taxi și e prima și ultima oară când fac asta pentru ei. Marți voi fi liber, și tot restul săptămânii voi pleca mai repede acasă, că le convine sau nu.

În plus mă gândesc serios să-i dau și în judecată că m-au obligat să merg în tura de noapte deși nu scrie nimic în contract. Probabil că aș și câștiga și mă voi interesa despre subiect, deși nu cred că am timpul necesar să-l pierd cu retardații ăștia prin tribunale.

Și mai am câteva chestii perverse pregătite pentru ei, dar doar când îmi voi găsi altceva de lucru. Și am trimis deja 3 siviuri. 😀