Zilele trecute vă povesteam despre drumul meu până la lucru.
În fiecare zi ajung la lucru după ora 9. Nu de alta, dar acum vreo lună am făcut greșeala să ajung la 9:02 și în afara faptului că nu era nimeni acolo a început să și piuie panoul de control al alarmei care mă anunța că în 60 de secunde va răcni din toate puterile dacă nu bag codul s-o deactivez. Ca în filmele proaste din anii ’70 am nimerit codul cu câteva secunde înainte de a porni sirena, și mi-au trebuit vreo 10 de minute să-mi revin de la emoții. Și cam pe când îmi reveneam eu a apărut și primul coleg. Atunci am realizat că nu are rost să mă grăbesc, că eu de fapt nu întârzii – nimeni nu vine la 9.
În fine, mă pun la birou-mi cu două monitoare și mă conectez la VPN să-mi verific mailul de la ING în timp ce mă gândesc cu ce salut nemțesc să-l mai surprind pe colegul meu Kevin, al cărui tată e neamț, dar care nu știe boabă de germană și moare de ciudă din acest motiv. Cred că voi începe să folosesc fraze aleatoare în germană, că oricum nu se prinde. De exemplu Ziemlich Kochrezept îmi sună suficient de plauzibil pentru un salut.
Biroul meu cu 2 monitoare și doi mauși.
Cu puțin înainte de ora 10 încep și eu lucrul, sau nu, ceea ce depinde de un singur factor: volumul de muncă pe ziua/săptămâna/luna respectivă. Indiferent dacă am sau nu de lucru ședințe voi avea oricum, și încep cam de la ora 11. Dacă nu se prelungesc până după ora 12, la 12 îmi iau pauza.
În pauză mă plimb prin underground dacă e iarnă, mănânc cel mai bun hamburger posibil la Farmer’s Market dacă e joi, beau bere cu colegii până pe la 2 dacă e vineri, sau îmi rezolv din treburi dacă e orice altă zi.
Farmer’s market, home of the miamburger.
Revenit din pauză îmi continui lucrul până pe la 5. În ultima vreme am stat și peste program dacă a fost nevoie, că nu-mi displace ceea ce fac.
Ajung acasă de obicei înainte de 6. Mănânc ceva, iar iarna mă uitam la televizor cu Emilia. Acum mai ies / ieșim uneori prin zonă. Sau dorm. Iarna mergeam musai la bazin, acum cam frec menta. Pe la 10 iar televizor până pe la 12 sau 1 sau 2.
Somn și de la capăt. Până în weekend.
Și-mi place al naibii de mult. O să-mi lipsească. 🙁
Comments
5 responses to “Zile toronteze (II)”
deci PATH asta e ca metroul bucurestean dar mult mai cul nu? 😀
PATH nici nu se compara cu metroul bucureștean (sau viceversa), de fapt e tot downtownul încă o dată, doar că pe dedesubt.
mama ce misto.chinezarii au? 😀
NUMAI chinezării.
Realizez 2 chestii (cel puțin) citind mini-serialul tău:
– MUSAI următorul job va trebui să-mi fie în oraș. Sau la walking distance de ceva promenade-fastfooduri-terase-vegetație-oameni;
– mi s-a stricat de vreo 2 ani telecomanda de la TVul din cameră, motiv pentru care mă uit foarte, dar foarte rar la TV…