Astăzi am întârziat la lucru. 20 de minute. Am pierdut autobuzul care mă duce la metrou și a trebuit să-l aștept pe următorul. Și ce-are a face cu Revelionul? vă întrebați. Păi nimic, doar așa ca fapt divers, am întârziat.
Și ca în fiecare an, nu am idee ce voi face de Revelion. Anul trecut eram pe cale să mă arunc de pe un pod după Revelionul frumos petrecut în Toronto. Sperând ca anul ăsta să nu se repete experiența, am întrebat de curiozitate ce fac colegii la cumpăna dintre ani. Și am aflat, cu o oarecare stupoare, că pentru ei spre deosebire de noi noaptea de Revelion nu e mare lucru. Adică nu au nici un plan pentru anul ăsta, și nici de obicei nu au nici un plan, ori merg la câte un chef pe la cineva pe acasa (chef = joc de cărți și băut de bere), ori la altul organizat în centru de primărie, ori pur și simplu stau acasă. Oricare opțiune ar alege-o oricum se culcă înainte de ora 2. Și atunci cum să-mi satisfac spiritul balcanic care mă îndeamnă la băut de tărie în cantități sticlice, scandal, dat cu petarde, toate până e zi din nou, pe 1 ianuarie, și din tembelizor urlă clasicul concert clasic de la Viena? Grrrrrrr!
Comments
2 responses to “Vine iar Revelionul”
Deduc că Stelele și Arșineii lor sunt mult mai amuzanți, din moment ce-i țin în casă de revel…
Simt nevoia unui moment de sinceritate.Nu am chef de nici un revelion organizat, cu sarmale si oameni plictisitori, asa ca satula de clisee am dat cautare pe google “revelion de kkt”…si am inceput sa umblu aiurea prin gandurile marete ale oamenilor frustrati sau nu, care vor sa impartaseasca cu altii trairile lor… Asa mi-a venit si ideea ca as putea anul asta sa ies din rutina si sa fac “un nimic” mai special ca pan’ acum.Eu impreuna cu Maimutza si Bebitza prieteni prea putin sanatosi:) vrem sa facem “ceva cu halva”.Sa nu fie acel ceva stiut de toata lumea si am putea incerca un revelion cu necunoscuti.Unde? cum? nu stim…avem doar ideeea…