Ieri am fost cu Emilia sa luam verighetele. Platisem deja un avans consistent, si tipa, cand ni le-a dat, ne-a zis ca mai avem de platit 800 de lei, pe care de altfel i-am si platit. Apoi am luat verighetele si am plecat sa ne mai invartim putin prin mall. Nu trec 20 de minute si suna telefonul Emiliei. De la bijuterie, ca au calculat gresit. Si ca trebuie sa ne dea 70 de lei inapoi.
Vara trecuta ma gandeam cum s-o fi simtit vanzatorul de la butic, care mi-a dat rest 100k de la 50k, si caruia, a doua zi dimineata, m-am hotarit sa-i restitui banii. O fi zis ca a innebunit lupul, dar probabil s-a bucurat. La fel a fost si in cazul meu, cand gagica de la bijuterie, in loc sa bage in buzunar 70 de lei, a considerat ca e mai bine sa ni-i restituie.
Chestiile astea imi amintesc ca totusi s-ar putea ajunge undeva si cu Romania asta. Ca s-ar putea schimba putin mentalitatea odata cu generatiile noi, si ca nesimtirea ar putea incepe sa fie perceputa ca un defect si nu ca un atu, cum se intampla acum. Poate ar fi posibil. Dar cu conditia sa se puna vize pentru intrare in Banat. 😀
Comments
4 responses to “Si totusi s-ar putea ajunge undeva”
asta cu vizele de banat e apropo de mentalitati schimbate, nu? 🙂
Depinde, uneori scopul scuza mijloacele. Nu sunt eu un anti zona X, si anti regiunea Y, si nici nu ridic in slavi Timisoara. Sunt destui nesimtiti si aici, dar nu ca in alte regiuni ale tarii.
Schimbarea de mentalitate la care ma refeream eu e legata de nesimtire, si atunci depinde de fiecare cum percepe acest termen. Poate tie ti se pare o nesimtire din partea mea ca vreau vize pentru Banat, poate altuia ii par nesimtit pentru ca am un limbaj slobod. Pentru mine insa, nesimtirea reprezinta, de exemplu, aruncarea resturilor pe jos, scuipatul, lipsa de respect pentru ceilalti, hotia, etc.
“Chestiile astea imi amintesc ca totusi s-ar putea ajunge undeva si cu Romania asta.”
Nici o sansa. 😐
Banatu fruncea,ardealu mintea si moldova pula?:grin: