Urasc schimbarea. Cred ca tuturor ne e putin teama de nou, mai ales atunci cand ne-am obisnuit cu situatia in care ne aflam. Si frate, am avut parte de schimbari de cand am terminat liceul…
Azi s-au implinit 3 luni de cand lucrez aici. Tot azi am aflat ca seful de echipa pleaca saptamana viitoare, tipul cu care ma inteleg cel mai bine din toata firma. Poate din cauza ca e european ca si mine, sau poate din cauza ca din cand in cand o mai dadeam pe olandeza cu el, limba lui materna.
Acum regret ca nu am vorbit exclusiv limba asta, m-ar fi ajutat mult. Tot ziceam ca mai e timp pentru asta. Acum e tardiv.
M-am obisnuit cu echipa asta, m-am integrat usor si imi era comod asa cum este, de aia nu-mi e tot una ceea ce se intampla.
Timpul trece si lumea se schimba. Chiar ieri ma uitam pe mizeria aia de hi5 la conturile unor persoane pe care le stiam de prin liceu, colegi mai mici si mai mari, pe care nu i-am mai prea vazut de atunci, si am remarcat cu stupoare cat au imbatranit. Mihai mi-a atras atentia ca in special fetele. Si are dreptate.
Dupa liceu am incercat sa nu ma schimb, nu vroiam sa ma maturizez, sa am responsabilitati si griji – ca atare am baut, am chefuit si m-am prostit cat am putut. Si totusi, pe nesimtite m-am maturizat.
Incetul cu incetul, si fara sa vreau, blink-182 au inceput sa para imaturi si cretini, meldoiile identice si galagioase, cum li se pareau alor mei de exemplu si eu nu-i puteam intelege. Cand ascult albumele, din an in Pasti, inca ma cuprinde melancolia, doar ca nu le mai simt cu adevarat. Sunt doar niste muzici pe care le asociez cu anumite perioade ale vietii mele. Tot pe parcurs am renuntat la pantalonii cu buzunare care atarna si la bluzele cu gluga. Nici nu am realizat cand s-a intamplat schimbarea.
Si desi inca ma maimutaresc pana la limita penibilului si uneori chiar mai mult, si sunt la fel de scandalagiu cum ma stia toata lumea si acum 10 ani, in interior sunt mult mai calm si cumpatat. Sunt ceva mai responsabil cu fiecare an. Am terminat facultatea. Sunt insurat. Am schimbat 4 locuri de munca. M-am maturizat. Si desi nu imi place, trebuie sa recunosc – m-am schimbat. La fel ca toti ceilalti.
Si asta ma sperie.
Comments
3 responses to “Schimbarea”
oamenii nu se schimba.scheletul ramane acelasi.doar reactionam diferit in diferite situatii.si asta e de bine:cool:
Daca oamenii nu se schimba, am putea zice ca de fapt nici nu putem cunoaste pe nimeni de-adevaratelea. Am prieteni (apropiati) cu care din motive diverse nu am tinut legatura timp de cativa ani sau poate doar cateva luni, si acum mi se par mult schimbati. Deci daca plecam de la premisa ca NU s-au schimbat, inseamna ca erau la fel si in trecut, doar ca ii percepeam eu in alt fel. Si atunci m-am schimbat eu, nu?
Pe de alta parte am alti prieteni – in speta unul – cu care am fost coleg doar 4 ani – clasele primare, si care a plecat apoi in Germania. L-am vazut sporadic, tot la 4 ani poate (ceea ce in copilarie inseamna enorm). Cu toate astea, de fiecare data cand il vad pare neschimbat.
cunosti omu pt ca i poti intui cateva reactii.de asta iti e prieten.cand reactioneaza ciudat ti se pare ca nu e acelasi,de aici si mirarea unora legata de comportamentul amicilor.de fapt tu vezi varii fatete ale personalitatii amicilor tai si le percepi ca atare…:roll: