Premiile pentru fumat

Azi am mers, contrar așteptărilor, la lucru. Eram răcit cobză și colegii vroiau să mă trimită acasă ca să nu-i contaminez, dar am rezistat ca un erou până la ora 5 și ceva, pentru impresie artistică. Mâine sper să mă simt mai bine, că la lucru nu voi merge.

SmokinDar nu despre asta doream de fapt să vorbesc, doamnelor și domnilor, ci despre niște vremuri trecute care mi-au fost readuse în minte de o simplă poză veche pe care am văzut-o pe net. Se face că era un tip care o îmbrățișa pe o tipă, iar respectivul tip purta la mână un ceas câștigat la promoțiile Monte Carlo (nu am atașat poza, nu o căutați). Da, ceas din ăla mișto, metalic, cu curea albastră, de care se dădeau pe vremuri la concursurile cu țigări. Și atunci mi-am amintit cum fumam în liceu ca bezmeticii ca să strângem cupoane din pachetele de țigări să ne luăm, printre altele: butelci de alcool de la Lucky Strike, brichete Zippo tot de la Lucky Strike, geci de la Lucky Strike (doar Mihi a avut, furnalul de el), ceasuri deșteptătoare de la Pall Mall (două, unul încă îl mai folosesc, very nais), brichete care mai de care mai fensi-shmensi, set de cești de cafea de la Pall Mall (de asemenea le mai am, tot very nais), și tot felul de alte prostii.

Promoțiile astea cu premii au fost pe cât de efemere pe atât de eficiente. În ’99-2000 când se organizau, cred că am fumat mai mult decât în restul anilor cumulat. Pentru că premiile erau mișto și de calitate, și pe cât fumai pe atât erai răsplătit – fără SMSuri de 3€ + TVA și fără tombole de prost gust cu premii uriașe de care nu vei auzi niciodată că au fost câștigate.

Și țigările erau bune, ale naibii de bune.

Acum fumatul e rău. În Canada fumătorii sunt ciumații societății și nu mai au voie să fumeze nicăieri în interior. Și dacă sunt -20°C afară, tot trebuie să iasă dacă vor să fumeze. În plus, unele clădiri au angajați care să le spună fumătorilor să plimbe ursul dacă se afumă prea aproape de vreo intrare. Nu contest că mă deranjează maxim fumul de țigară, o făcea și când fumam ca o locomotivă, dar mi se pare deplasat să fie dus antifumatul la asemenea extreme. Pe de altă parte mă enervează și atunci când trebuie să stau în baruri în România la fumători pentru că unul mai cu moț din 4 fumează, și trebuie să fumeze nonstop, cu noi la masă, neputând să se părăsească pricăjita aia de zonă a nefumătorilor din 15 în 15 minute sau când nu mai rezistă.

Adevărul e undeva la mijloc. Sincer să fiu aș vrea să pot să merg acasă dintr-un club în România fără să-mi vină să borăsc atunci când îmi miros hainele și consider că ar trebui să fie dreptul meu să nu mă usture ochii de fiecare dată când intru într-un bar, sau să pot savura mâncarea într-un restaurant fără să fie asezonată de noxele de tutun ale altor clienți. Dar asta nu înseamnă că fumătorii ar trebui tratați ca niște ratați ai societății cum se întâmplă aici. Pur și simplu ar trebui să existe o cameră pentru fumători unde să-și facă de cap până nu mai pot, nu cameră pentru nefumători care oricum e mereu goală pentru că în fiecare grup sunt câțiva care pipă.

Cei dintre voi care fumează probabil că mă vor contrazice și vor spune că-s fandosit. Că sunt plămânii și sănătatea voastră. Să vă văd pe voi cât vă va mai plăcea fumul de țigară după ce vă lăsați.

Eu nu am mai pus țigară în gură de mai bine de 2 ani. Și asta probabil pentru că nici premiile pentru fumat nu mai sunt ceea ce erau odată. 🙂

A, și fiind răcit mi-am amintit ce nașpa era doza de nicotină în timpul răcelilor, când nu simțeai gustul țigării și te râcâia în gât.

[audio:verynice.mp3|titles=The title|artists=The artist]

Comments

8 responses to “Premiile pentru fumat”

  1. Skandalouz Avatar

    I guess fumatorii ajung sa fie tratati asa din cauza indiferentei aratate fata de nefumatori. 😛

  2. gav Avatar
    gav

    nu mai fumez de aproape 2 luni (cred)nici n am stat sa tin sirul si asta pt.ca m am trezit intr o buna zi si am zis ‘gata no more!’.mihi cand vine la mine fumeaza vreo 3 tigari/zi asa ca mi vine sa rad cand zici ca era furnal in liceu 😀 de cand nu mai fumez ma deranjeaza fumul cand imi intra in ochi dar pt.aia tot in hard rock imi fac veacul 😉
    de cand nu mi mai trebuie tigari vreau sa spun ca am fumat benevol de 2 ori: 3 tigari la banchet pt.ca asa am stabilit de dinainte si 1 tig.cand era o promotie la pall mall si se laudau ca au arome noi.de cacat la fel de uscate si inecacioase.oricum m am lecuit desi ai mei nu s fumatori dar tata numa marlboro rosu aducea acasa si din alea imi dadea sa fumez.deci m am lasat.urmeaza sa ma las de sex si sa beau numa ceaiuri.GG mada! 😯

  3. Mihi Avatar

    Da mă, chiar că aveau premii faine! Obs: Furnalul de je a primit cadou cam 1/3 din taloanele pentru geacă. Și, sincer, aș fi de acord să nu fumez la masă la restaurant. Am “pățit” asta deja în Germania, și n-am murit. La un moment dat m-am dus afară să fumez, și gata.
    gav, ceaiurile sunt chiar OK 😆

  4. alien Avatar
    alien

    ce mi-ar place o lege care sa interzica fumatul everywhere, even on the streets and private homes 😈

  5. Mihnea Avatar

    @Skandalouz – in Romania nu e vorba de indiferenta, e chiar vorba de o aversiune a fumatorilor fata de nefumatori.

    @gav – felicitari. Eu am fortat-o pe Emilia sa se lase de fumat ca ma innebunea cu fumul, si inca imi mai scoate ochii dupa 5 luni ca ei ii mai trebe sa fumeze.

    @Mihi – toti eram furnale pe vremea aia. Si tu ai trisat cu taloanele, acum imi amintesc. Totusi sa strangi 2/3 din ele e destul de mult, dat fiind faptul ca ti-ai luat si Zippo (?). :mrgreen:

    @alien – nu poti face asta si nici nu e nevoie. Pe strada nu te deranjeaza cu adevarat, iar decat sa le interzici unora sa fumeze la ei acasa mai bine i-ai obliga sa-si curete apartamentele ca sa nu invadeze insectele/soarecii/sobolanii blocurile, cum se mai intampla pe aici prin unele zone.

  6. alien Avatar
    alien

    @Mihnea – ce idee buna cu cleaning of the apartments. Trimit o sugestie cu asta la Landlord and Tenant Board 😉

  7. gav Avatar
    gav

    @mihnea-ai vazut ca mihi n a zis nimic de quitting sex? 😆

  8. Mihi Avatar

    Da, Mitze, clar ne senilizăm! Nu mi-am luat zippo de la Lucky. Îl aveam din piață 😆

    Și nu, n-am zis nimic de quitting. Ce, îs moș paralitic deja?