Blog

După ce am sărbătorit Andreiul până la 5 dimineaţa, bineînţeles că 1 decembrie nu a fost cine ştie ce. Oricum, din plictiseală am luat Emilia şi am mers să vedem fanfara militară. Ploua şi era frig, dar fanfara a cântat fain şi Emilia a tăcut surprinzător ca un copil la desene animate. Stătea şi dârdâia, dar îi plăcea muzica.
Din păcate nu ştiu în ce cioburi am călcat în timpul sărbătoririi Andreiului, şi tenişii mei de $30 din Zellers mi-au amintit că dacă $30 plăteşti, $30 ai. Din cauza ploii şi a bălţilor, dar mai ales a fisurilor din talpă, încălţările îmi musteau de apă şi mie îmi era şi mai frig decât îmi era deja, iar Emilia nu se dădea plecată. Acum tenişii îşi aşteaptă deportarea la tomberon şi Emiliei iar nu-i tace gura. Cred că voi cumpăra un CD cu muzică fănfărească militară.

Acum o lună am fost la un workshop pentru facultă. Când ne-am întors, având în vedere că profesorii aveau să mai rămână acolo, ne-am plătit biletele din propriile buzunare. Şi acum aşteptăm decontarea.
Alaltăieri primesc un SMS de la un fost coleg – bă, du-te şi-ţi ia banii. Cu chiu cu vai mă îmbrac şi o iau prin frig către casieria faculăţii. Moment în care îmi pică fisa că în mesaj era specificat să merg la casieria universităţii, nu cea a facultăţii. Ia-o înapoi prin “lapoviţă şi nisoare”, vorba Romicăi Jurca, înjurând (ca de obicei) printre dinţi. Uneori mă trezesc întrebându-mă pe cine înjur eu de fapt, atunci când eu sunt de vină.
Ieri o iau de la capăt, şi cu forţe noi şi cu automobil merg la casieria universităţii. O baba ciufută se uită printr-o gaură din uşă (ca la bulău) la mine şi mă întreabă ce-mi trebe. În momentul ăla m-am enervat. De obicei treceam cu vederea fazele astea pentru că mă gândeam că probabil au o pregătire superioară mie, dar acum nu mai e cazul. Eu sunt intelectual şi ea stă şi se scobeşte în cur într-o casierie, cu o postliceală la bord şi asta doar eventual. I-am explicat pe acelaşi ton cu care mi se adresase ea mie ce-mi trebuie. Brusc, probabil dându-şi seama că nu sunt student (nu ştiu ce au cretinele astea cu studenţii), şi-a revizuit atitudinea, şi mi-a zis că nu are nimic pe numele meu şi să merg la compartimentul financiar. Acolo am aflat că cererea există, dar că nu e pe numele meu, ci pe numele persoanei care a depus cererea.
Şi atunci mi-am amintit că sunt în România şi că în sfârşit am pe cine să înjur.