M-am plictisit sa-mi caut de lucru si acum doar raspund la telefon cand ma suna ei. Ca atare, am fost sambata la chef. La un chef de romani. Chefurile de romani aici sunt promitatoare de la inceput. Cineva se muta in casa noua si scrie un mail (in engleza, logic, ca doar e chef de romani), pe care-l trimite tuturor din address book, cu mentiunea ‘trimiteti mai departe’ (tot in engleza).
Urmand indicatiile din mail am ajuns si noi la cheful de pomina, la etajul 18 al unui bloc de la marginea centrului. Acolo, chef tipic romanesc, cu asiatici, orient-mijlocisti, canadieni si ceva romani. Am baut ceva, am schimbat cateva vorbe cu lumea, apoi au inceput sa bage muzica romaneasca si toti in afara de orient-mijlocisti si romani au inceput sa o taie. Muzica romaneasca era de cea mai buna calitate si ultra-fresh. ‘Traiasca berea’ a avut bis, la fel si Zorba. Si niste romani beti, cam de varsta mea, urlau cat ii tineau plamanii si sareau in sus. In mintea mea cea bolnava speram sa se rupa podeaua. Dupa care a urmat muzica proaspata: Morandi. Fuck off. Totul asezonat cu “Hai Romania” si scuturat de steaguri.
Nimic rau in asta, dar:
Eu sunt un mic pionier al generatiei mele, printre primii ajunsi ‘de capul lor’ in Canada, crescuti si educati in Romania. Ceilalti cu varste cuprinse intre 20-25 de ani sunt veniti cu parintii in urma cu 10-15 ani. Si e trist, nu sunt nici canadieni si nici romani. Se cred romani, dar nu sunt. Si atunci de ce scuturi steaguri si urli “Hai Romania”, cand tu ai petrecut in viata ta mai putin timp in Romania decat in Canada?
In treacat am auzit o miniconversatie: “Vezi fularul ala de pe perete pe care scrie ‘Hai Romania’? Stii ce scrie pe spate? Scrie Bergenbier”. Problema e ca “Bergenbier” era pronuntat “Buergenbeer”, americaneste. Fuck off, bitch. Daca taceai, filosoafa ramaneai.
Am tot stat si m-am gandit dup-aia… Oamenii se distreaza si aici, dar in felul lor. Romanii sunt penibili, tocmai pentru ca nu stiu ce sunt. Cum poti sa faci un chef la care sa chemi lume necunoscuta doar pentru ca sunt romani? Si daca faci asta, de ce nu chemi DECAT romani? Bagi frumos o muzica mai pianissimo, ca sa poata vorbi lumea, sa socializeze, si apoi, discret, faci atmosfera. Astia s-au comportat ca si cand cheful lor ar fi unul pe care l-as face eu cu Mihi, Andrei, Blondu, Dronca, Junea, Biltiu, Emilia si prietenele ei, unde ne cunoastem toti si vrem doar sa ne imbatam, sa urlam si sa topaim. Dar nu era cazul.
Si cum spuneam, m-am gandit cum va fi viata noastra sociala odata ce ne vom stabili aici, permanent sau temporar. Sunt doua tipuri de romani in Canada, cei veniti cu parintii si care au o criza de identitate, si cei mai batrani decat noi. Multi din ultima categorie nu sunt asemenea noua, o mare majoritate pe care am intalnit-o fiind persoane fara o viata sociala prea stralucitoare in Romania, sau cu un alt stil. Ne vom adapta aici oare, vom VREA sa ne adaptam, sau va fi doar ceva temporar?
Nu stiu, dar tocmai mi-a revenit cheful de cautat de lucru. 😀
