Blogu' lu' pește

Blog

  • Cum imi stica ProTv-ul fiecare zi nationala

    Ca un expat care de 2 ani de zile nu se mai bucură de ziua națională, am intrat și eu pe net să văd cu ce ne mai chinuie posturile românești de 1 Decembrie.

    Bineînțeles căcăcații de la ProTv nu s-au potolit după ce au pus în 2005 imnul pe ritm de vomă manea, și anul ăsta ne-au bucurat, pe lângă clasica poezie a travestitului Andreea Esca (Bună seara România, bună seara Bucicurești) cu un cântec de prost gust. Care merge pe un avorton de melodie de la Moga.

    Și deși melodia e a lui Moga, care la rându-i a copiat-o, iată un vers:

    Suntem din nou originali, fiindcă vrem și putem.

    Și încheie cu

    Power to the children.

    De 1 Decembrie. Ziua națională a Romglezei. Pruteanu cred ca e la sanatoriu.

    Deci, în încheiere, ProTv este în continuare cel mai jenant post TV din România (cred că a depășit și TVR-ul) și își continuă cu succes campania de îndobitocire a românilor. Mă întreb oare cât se mai poate.

    Vă voi răspunde la anul pe vremea asta. Și anul următor. Și anul următor. Etc.

  • Banc

    Un român, după ce se întoarce din Canada este întrebat:

    – Cum ți s-a părut iarna acolo?
    – Ei, cea verde mai merge, dar cea albă e rea de tot.

  • Vine iar Revelionul

    Astăzi am întârziat la lucru. 20 de minute. Am pierdut autobuzul care mă duce la metrou și a trebuit să-l aștept pe următorul. Și ce-are a face cu Revelionul? vă întrebați. Păi nimic, doar așa ca fapt divers, am întârziat.

    Și ca în fiecare an, nu am idee ce voi face de Revelion. Anul trecut eram pe cale să mă arunc de pe un pod după Revelionul frumos petrecut în Toronto. Sperând ca anul ăsta să nu se repete experiența, am întrebat de curiozitate ce fac colegii la cumpăna dintre ani. Și am aflat, cu o oarecare stupoare, că pentru ei spre deosebire de noi noaptea de Revelion nu e mare lucru. Adică nu au nici un plan pentru anul ăsta, și nici de obicei nu au nici un plan, ori merg la câte un chef pe la cineva pe acasa (chef = joc de cărți și băut de bere), ori la altul organizat în centru de primărie, ori pur și simplu stau acasă. Oricare opțiune ar alege-o oricum se culcă înainte de ora 2. Și atunci cum să-mi satisfac spiritul balcanic care mă îndeamnă la băut de tărie în cantități sticlice, scandal, dat cu petarde, toate până e zi din nou, pe 1 ianuarie, și din tembelizor urlă clasicul concert clasic de la Viena? Grrrrrrr!

  • Din alt unghi

    Lucrand in alt loc decat anul trecut, am avut sansa sa vad viata canadiana si din alte unghiuri. Cu toate ca in timpul liber chefurile urmeaza cam acelasi tipar, a lucra in centru este cu totul diferit de a lucra in camp. La fel, a avea colegi de aceeasi varsta si canadieni, nu batrani si imgranti, e o experienta noua.

    Iata minunatele constatari ale subsemnatului, cu generalizarile tipice si de rigoare:

    • Toti canadienii folosesc Blackberry. Toti. Eu, care imi schimb telefonul la fiecare 5 ani, nici nu stiam ce e aia. Iar acum ca stiu ma intereseaza la fel de putin.
    • Toti canadienii folosesc iTunes (nu Winamp) si MSN Messenger (nu Yahoo (Azi un coleg de lucru mi-a zis ca el n-a avut niciodata nici un cont de Yahoo!, ioi sacrilegiu)), lucru inexplicabil pentru mine care, ca voi, am crescut cu Winamp. Sa folosesc iTunes ar fi ca si cand as manca hamburgeri in loc de sarmale.
    • Dand dovada de un profund spirit civic, toti canadienii folosesc softuri platite sau shareware. Pe care le injura ca sunt proaste. Traiasca pirateria, zic. Si sa le traiasca familile celor care administreaza site-uri cu crackuri. (Fara numar, fara numar, etc.)
    • Toti canadienii se uita la hochei si merg la pescuit in weekend, chiar daca e frig si bate vantul. La punctul asta diferenta e minora fata de Romania, unde toti se uita la fotbal si merg la stadion indiferent de vreme. Doar ca pe romani in general ii cam doare in pula de pescuit.
    • Viata sociala a canadienilor se rezuma la colegi de lucru si familie, in timpul orelor de program, respectiv dupa. Si la meciurile de hockey si partidele de pescuit despre care vorbeam. Ah well. Macar raman faimoasele chefuri de romani pe care mi le tot lauda diversi ciocoflenderi in timp ce-si promoveaza site-urile de cacat.

    In alta ordine de idei, pe la jumatatea lui decembrie o sa ne mutam intr-un apartament intr-o zona incomparabil de faina. Dupa anul trecut am realizat ca locui intr-un loc misto poate face, uneori, toata diferenta.

    Astept noutati din Romania de la cetiori. Chit ca inca nu-mi prea e dor.

  • Insomnia II

    Desi nu e doar a doua oara cand am insomnii de cand am blogul, e a doua oara cand scriu despre asta.

    M-am culcat la 1, Emilia tusea, m-am foit, m-am coit, am adormit la 4. La 7:50 m-am trezit.

    O noua saptamana a inceput. Mirific.

  • Invitație

    Pe această cale sunteți invitați cu toții să comentați însemnările mele atât de inteligeante. Nu vă sfiiți.

  • Na, minunat

    A început: -9°C, zăpadă, vânt (tot tacâmul). Probabil că așa o s-o țină până prin aprilie. Dacă avem noroc adică. Dacă nu, o să fie ca de obicei, între -15 și -35°C.

  • File de jurnal

    Dat fiind faptul ca ma aflu intr-o adevarata frenezie inspirationala, continuam si astazi cu un post.

    Pentru ca ploua si e urat, se pare ca jumatate din colegii de la lucru s-au decis sa lucreze astazi de acasa, ca atare biroul e aproape gol, si eu pot sa frec menta linistit.

    Sa va povestesc despre cum am venit azi la lucru. M-am trezit ca de obicei pe la 7:40, cu nelipsitul snooze pana la 8 fara 10, la 8:10 eram in autobuz, la 8:20 in metrou. Urasc transportul in comun, desi e mai curat ca la noi si mult mai bine pus la punct.

    Dar azi de exemplu s-a pus langa mine in metrou o rusnaca cu fata rosie care duhnea a vodka la ora 8:20 de nu puteam respira. Nu mai simtisem mirosul ala infect de vodka de tip buna-dimineata de cand fusesem obligat sa stau in prima banca prin clasa a 11-a, si proful de istorie emana aceleasi imbataoare miresme. Si chiar nu-mi era dor. M-am invartit, m-am sucit, mi-am tras gulerul peste nas, ce vorbesti – nici un efect. Putea dom’le, putea ca un betiv intrat in descompunere. M-as fi ridicat sa ma mut, dar deja era atat de plin metroul incat daca ai fi vrut sa te besesti nu ar fi avut loc sa iasa gazele. Am suferit cateva statii bune, si cand in sfarsit a coborat betica, s-a asezat langa mine o monstruozitate canadiana, ceva gen Godjira dar cu par de King Kong, care efectiv m-a strivit de geam.

    Cand in sfarsit am ajuns la destinatie si am iesit din metrou am nimerit – ca in fiecare zi de altfel – in cireada de oameni care merge asemenea mie la scarbici. Toate culorile, rasele si natiile lumii conglomerate intr-o turma de bovine care tropaie pe scarile statiei de metrou. Unii mai grabiti, altii plictisiti sau adormiti, dar toti absolut deplorabili si lipsiti viata din punctul meu de vedere. Orasele atat de mari si inghesuite nu sunt pentru mine. Mi se pare o corvoada sa locuiesti undeva unde iti poate lua mai mult de 60 de minute ca sa ajungi din punctul A in punctul B motorizat fiind, unde AB este cea mai mare distanta intravilana posibila. Iar cu 60 de minute exagerez. 45 cred ca ar fi mai real.

    Eh, macar nu am nimic de facut la lucru. 😀

  • Google!

    Ok, in mod normal nu-mi pierd vremea publicand search query-urile lui Google, ca sa nu mai vorbim de 2 posturi/zi in perioada de suspendare a blogului, dar asta e chiar prea tare.

    De pe google.hu a venit cineva care cauta:

    "cantece romanesc despre maimute"

    Aha, deci:

    • o cantec, doi cantece
    • cantec romanesti, cantece romanesc
    • despre maimute. wtf?

    Pai ar fi cantecul ala cu “Un’ te duci tu, maimucule? Un’ te duci tu, maimucule?”

    Altul nu-mi vine in minte.

  • Despre cand a murit netul

    Am mai avut uneori senzatia asta. De obicei cand se facea 5 dimineata si toata lumea dormea iar eu imi pierdeam timpul pe Wikipedia sau programand sau editand imagini, sau mai demult lucrand la jocul ala pe care nu l-am mai terminat niciodata desi e aproape gata, sau si mai demult, scotand mp3-uri de pe #mp3jukebox cu 1.7 KBps. Aceeasi senzatie o aveam deseori seara in Canada, cand diferenta de fus orar ii trimitea pe toti la somn. Acum o am tot mai frecvent. Senzatia ca sunt singur pe net.

    Acum aproximativ un an a fost apogeul. Toata lumea era online si se plictisea mai mult sau mai putin. De fapt apogeul real cred ca a fost acum vreo 2 sau 3, doar ca eu l-am perceput anul trecut cand stateam si eu nonstop pentru ca eram la birou. Toti se plictiseau si gaseau tot felul de prostii pe net, audibles la mare moda, ia pula in mare voga.

    Acum nimic. Din cele 60 de contacte de YM sau cate or fi, maximum 10 online la ore de varf, din care oricum vorbeam doar cu poate 4, care si alea sunt acum busy sau idle. Forumurile moarte. Blogurile la fel. Siteurile misto gen nasparau, mintrubbing, grigore sau doilei s-au dus dracului. Toata lumea lucreaza. Si probabil ca lucreaza pe bune, ca doar si inainte erau la lucru iar asta nu era un impediment in calea frecarii mentei. Generatia dotcom s-a maturizat.

    Am ramas singur pe net.