Blog

  • New York, NY, U, S and A ™

    Am plecat pentru cateva zile la New York, The City That Never Sleeps cica.

    Daca e asa sau nu, o sa va zic mai incolo.

    Pana una alta ca sa nu va plictisiti in lipsa mea, puteti comenta porcarii ca nu le modereaza nimeni.

    Gata de drum

  • Canada e mai cu moț

    Acum un post care o să-i bucure pe cei care se plâng că de obicei mă iau de România.

    De parcă n-ar fi de ajuns că au monstruozități hidoase în crocși, prețuri de te bufnește râsul la telefonia mobilă (și muie semnal în metrou sau anumite zone ale orașului, ca să nu mai vorbim de 3G sau chestii din astea futuristice), Internet de maximum 7 Mbit cu limitare de 60GB pe lună la $100, vânt și juma de an de ger (apropos, suntem în mai și pomii din fața blocului în care locuiesc de-abia încep să înmugurească) Canada trebuie să se mai facă de căcat în ochii mei că nu mă lasă să mă uit la South Park de pe Southparkstudios.com.

    Blame CanadaNu domnule. Până nu demult era doar un banner cu Terrance and Philip pe care scria “Sorry Canada”. Acum mă redirectează pe Comedy Network unde pot să le văd doar pe bucăți, cu miliarde de reclame interminabile, și doar cu lupa poate, la cât sunt de mici.

    Normal că mă uit la ele prin proxy, dar de ce trebuie să fac asta? Păi pentru că sunt în țara cu cel mai mare moț de pe planetă, de aia. Unde toată lumea înghite tot ce li se oferă așa cum li se dă. Unde mai există monopol la telefonie și comunicații. Vă mai amintiți când toți ne-am oprit brusc să folosim Rromtelecomul până nu au băgat prețuri decente și a apărut concurența? Ei bine, ei n-au ajuns încă acolo.

    Și eu mă uit la South Park prin proxy.

  • Indiana Jones – mai 2 saptamani

    Cand eram mic ma intrebam cum ar fi ca filmele mele preferate sa fie la cinematograf. Se intampla in plin comunism al anilor ’80 si aveam Raiders of the Lost Ark si Temple of Doom pe VHS. M-am uitat la ele pana s-a rupt banda, la propriu. Apoi a venit ’90 si s-au deschis buticurile care inchiriau casete. Si am vazut Last Crusade care cu doar luni in urma fusese in cinematografe. Dar nu in Romania.

    Tot in perioada aia au zis ca s-a incheiat seria Indiana Jones pentru ca Harrison Ford ar fi prea batran.

    In ’97 insa au inceput sa apara pe net primele zvonuri despre un al patrulea Indiana Jones. Zvonuri confirmate si infirmate pana prin 2004 cand au zis ca intr-adevar vor face inca unul. Candva. Si acum, la aproape 20 de ani de cand au zis ca Harrison Ford ar fi prea batran sa-si mai puna palaria, Indiana Jones 4 e complet si curand in cinematografe.

    Iar eu sper sa prind bilet la premiera. Trailerul e misto, sper ca filmul sa nu dezamageasca asa cum a facut-o Star Wars.

  • Una mica pe Wikipedia

    Cel mai tare lucru la Wikipedia e faptul ca oricine poate edita si adauga ce ii doreste inima pentru a imbogati cunostintele noastre, ale tuturor. Iar atata timp cat e in limita bunului simt, Wikipedia poate fi si un site de divertisment. Iata ce am gasit la 3 noaptea, citind 1996 in music:

    Wikipedia ne informeaza

    Scurt si la obiect. Personal mi-as fi dorit si poze. 😀

  • Alegerile locale

    CiuhandRuUn lucru care-mi va lipsi anul ăsta e campania electorală locală din România. Nu știu din ce motiv, verile cu alegeri locale mi se par geniale. De la afișele lipite pe orice, la afișele lipite peste afișe, la biletele lipite peste afișele lipite peste afișe care anunță că acest afiș este ilegal, la porcăielile din presă, la propaganda ieftină, la polițaii și jandarmii care se dau mai importanți decât sunt sau vor fi vreodată păzind afișele de care vorbeam, și până la colegii/vecinii care-și dau cu părerea că cât de buni sau răi sunt unii sau alți candidați, totul mi se pare exagerat de distractiv. (more…)

  • Nu am timp

    În timp ce toată România se lăfăie în vacanțe de Paști și ziua muncii și tot felul de alte scuze pentru care să nu lucreze și să ia prime necuvenite, eu lucrez de-mi zboară mucii. Ieri de exemplu am stat aproape 2 ore peste program să fac un deployment pentru ING care le trebuia IERI și doar IERI, și sunt convins că azi li se va rupe de el.

    Totul a început în februarie, când a plecat fostul team lead care nu a fost înlocuit nici până azi. Atunci am preluat brusc jumătate din atribuțiile lui. Nu a fost alegerea mea. Apoi am adoptat Scrum. Iar mai nou, un alt coleg are o problemă ortopedică și va lipsi vreo 2 săptămâni în timp ce eu voi prelua frumos toate atribuțiile lui, din nou fără să vreau. Ceea ce înseamnă că trebuie să descopăr de ce tot sar procesoarele unui server la 100 într-o aplicație cu care nu am lucrat, când apelează un webservice creat de alții. Nu m-ar mira să fie doar o proastă configurare tipică pentru incompetenții aiengiști.

    În orice caz mă deranjează maximal două trei lucruri:

    1. Că sunt plătit la fel de mult (sau puțin) ca atunci când frecam de fapt menta;

    și

    2. Că nu mai am timp de nimic în rest. Când lucrez câte 2 ore extra pe zi (din nou fără să fiu plătit nimic în plus) vin acasă rupt și fără chef de nimic;

    și

    3. Că toată lumea mă sună și mă fute la cap cu întrebări, de la programatori, la contractori, la testeri, de parcă aș fi tasta F1. Și eu, ca tâmpitul, în loc să-i bag în chizdele mamilor lor, încerc să-i ajut pe toți. De parcă pe mine m-ar fi ajutat careva când am început și aveam întrebări. Dar asta se va schimba.

    Așa că s-ar putea să merg la ceva interviuri în curând, și dacă primesc vreo ofertă o să-i cer actualului angajator o mărire de salariu, cum altcumva decât substanțială, firește. Dacă o obțin bine, dacă nu mai vedem alte firme. Că doar n-au intrat zilele în sac, și lacul e plin de pește.

  • Căcănarii de pe eBay

    De ceva vreme am devenit mai mult sau mai puțin dependent de eBay. Mi-am comandat printre altele cărți, cravată cu steagul angliei, geacă de piele, DVDuri, etc. Și acum vreo două săptămâni am găsit în autobuz pe jos un cartridge de Nintendo DS cu New Super Mario Bros. Cum n-am Nintendo, l-am testat pe DS-ul unui coleg și merge bine, așa că l-am pus la vânzare pe eBay. Și i l-am vândut unui căcănar din state pentru $16. Plus $10 shipping. După o săptămână cartridge-ul e încă la mine în birou că gogul nu a plătit. Așa că l-am raportat la eBay, și iată ce mi-a răspuns:

    Sorry for late response.Your shipping charges are too high i haven’t notice at the time of bidding.
    sorry i don’t want to buy your item.
    sorry for inconvinence from my side.
    i am just requesting you to don’t take any actions against me. Once again sorry.
    Thanks

    Cu alte cuvinte să stau ca boul să re-postez jocul, să mai aștept o săptămână să-l vând, și gogul să scape basma curată fără review negativ, cu toate că e vina lui.

    Voi ce ziceți? Să-l raportez sau nu?

    (As baga un poll, dar am o versiune de WordPress veche de 2 ani si nu mai merge upgrade, iar pollurile sunt incompatibile)

  • Noua jucărie

    Nu îl înlocuiește pe ăsta (care până acum e de departe cel mai bun aparat pe care l-am avut), doar îl completează.

    Plus ca e al dracului de greu.

    Canon EOS 400D / Digital Rebel XTi

  • Take me down to the paradise city where the grass is green and the girls are pretty

    Un post excelent azi pe cafeina.ro. Cu toate ca sunt insurat, la fel imi e zgariata retina zi de zi. De monstri in slapi, crocși sau papuci de 3 la kil, fara cosmetice, slinosi, eventual si plini de cosuri si cu sarme in gura. Monstri grasi sau slabi, dar urati oricum. Pe canadieni ii doare in cur de cum le arata partenerele, iar singurele pe care le vezi mai de doamne-ajuta sunt imigrantele. De regula asiaticele. Care insa nu sunt pe gustul meu.

  • Senzaționalul vs. bunul simț vs. cum ar trebui să meargă lucrurile într-o societate normală

    Probabil că v-am plictisit cu prostiile mele și comparațiile dintre Canada și România, precum și cu schimbările mele permanente de opinii. Dar trebuie să o iau de la capăt.

    Azi, de fapt ieri pentru voi și pentru blog, care încă funcționează după ora României, în pauza de masă am mers să-mi cumpăr niște tricouri la un magazin de army surplus. Trecând prin Nathan Phillips Square, pe lângă primăria din Toronto, am văzut o chestie aproape ireală: un moș s-a împiedicat de o bordură și a picat lovindu-se cu fruntea de marginea de ciment a unui rondou de flori. A fost instantaneu plin de sânge. Am stat și m-am uitat ca un idiot cum au sărit vreo 3 inși să-l ajute. Nimic ciudat până aici, s-ar fi întâmplat la fel și în România, sunt convins. Diferența urmează acum. Unul dintre cei care-l ajutau a sunat la 911. Pe română 112. Și imediat m-am gândit la ce am citit la piticu și aici. Și deși aveam ceva de mers până la magazinul cu pricina, am zis că aștept să văd ce se întâmplă. Scurt, în mai puțin de 10 minute (pe ceas de fapt vreo 9 minute și 38 de secunde de când mintea-mi perversă a hotarît că e cazul să cronometrez) moșul era bine-mersi în salvare în drum spre spital. Cu tristețe trebuie să vă spun că sunt convins că în România ori ar fi plecat pe jos spre spital cu șervețele lipite de frunte ori s-ar fi găsit vreun trecător de bun simț care l-ar fi cărat într-o Dacie 1300 până acolo. Că unul în Mercedes precis nu s-ar fi obosit. Și că la noi serviciile nu funcționează cum ar trebui să funcționeze.

    Și mi-e ciuda. Mi-e ciudă NU pentru că AICI totul merge ca la carte și e normal, ci mi-e ciudă că la NOI NU merge mai nimic așa cum trebuie. Și văzând cum merg aici toate chestiile șnur, nu pot să nu mă întreb de ce? La cât sunt de cretini localnicii, dar mai ales imigranții, e un paradox! O fi având ceva de-a face cu faptul că aici pedepsele sunt serioase, nu glumițe de căcat gen 5 milioane amendă pentru mii de apeluri false la același 112 despre care vorbeam?

    O să mă întorc în România la un moment dat. Dar sunt din ce în ce mai convins că va fi doar o chestie temporară.

    În încheiere, vă anunț că deși am fost inițial tentat, nu i-am făcut poze moșului. Pentru că nu sunt de la OTV și nu cred că era cazul să profit de senzațional să-mi fac trafic. Am respectat omul și vă promit că dacă voi vedea pe cineva făcând poze oamenilor care au un necaz, fie aici fie în România voi merge și le voi rupe picioarele. Pentru că merită, câcații dracului.

    P.S. Imi cer scuze pentru diacriticele care apar mai mici in XP, e scris sub Vista cu noua tastatura romaneasca. Care lasa spatiu intre litera si chestia care atarna (sedila?) si la care Y e Y si Z e Z. A venit vremea progresului fratilor.