Blogu' lu' pește

Blog

  • Impulsuri fumegânde

    Simt că am chef să fumez. Poate pentru că e 5:55 dimineața și eu sunt la lucru, de harnic ce sunt. Și poate pentru că în timpul facultății mă prindea ora asta frecvent în fața calculatorului. Și fumam ca un furnal toată noaptea, de se trezea Emilia pe la 4 dimineața și urla la mine că ce vierme de om sunt că nu mă gândesc la dulcele-i somn și din cauza noxelor mele nu mai poate respira.

    E doar un impuls, n-o să fumez. Probabil că n-o să mai fumez niciodată. Iar acum oricum nu am ce fuma.

    Fumatori
    Una dintre puținele poze în care mă veți vedea cu țigara. 2000.

  • Vai, dar habar n-aveam

    Că mai citește și altcineva blogul în afară de cei pe care vă știu.

    Dar iată că aberațiile mele au fost recomandate aici de către Qualia, pe care nu o cunosc. Și căreia doresc să-i mulțumesc pe această cale: mulțam!

    Și nu că mi-aș dori eu vizitatori cât să-mi dea cu serverul de pământ, dar e interesant să văd că mai citesc unii-alții tâmpeniile cu care mă confrunt zi de zi. Așa parcă-mi revine inspirația.

    Lista blogurilor recomandate de cititori lui Bobby Voicu,

    și feed-ul, dacă vă tentează.

  • Frigidaire continuă să sugă

    La nici două luni de la ultima pățanie, frigiderul nostru Frigidaire a adunat din nou vreo 4 kile de gheață. Așa că l-am disecat din nou, l-am scos din priză și l-am pus la dezghețat. Mai des decât pe Zil-ul bunică-mii, anul fabricației ’75, pe care l-a pensionat la fier vechi abia acum vreo 2 ani.

    Frigidaire still sucks

    Nefiind cunoscător de vinuri am pus sticla lângă gheață s-o răcească, ignorând total faptul că vinul roșu se bea la temperatura camerei. De asemenea vă rog să observați punga de lapte de alături, pusă acolo ca să nu se ducă dracului conținutul, pentru că aici laptele încă se vinde la pungă, ca la Belcar în 1992.
    Toate astea în timp ce congelatorul se decongela.

  • Decizii

    So many options.
    So little time.
    What to do, what to do?

    The republic of Gercanland

  • N-am inspirație

    Nu prea mai am inspirație să scriu zilele astea. Mă screm și n-am idee despre ce să scriu.

    Și mărturisesc că scriu rândurile astea în speranța că îmi vine inspirația, ca de fiecare dată când zic că nu mai scriu.

  • 99.99%

    De câțiva ani buni am o problemă – mi-e scârbă să ating clanțele ușilor, balustradele, și în general obiectele publice pe care pun mâna o grămadă de alte persoane.

    În România era relativ ok pentru că nu circulam cu metroul și o mare majoritate a ușilor se deschidea automat. Iar cele care nu se deschideau automat aveau clanțe pe care puteai apăsa cu cotul. Aici în schimb e altă poveste, ușile cam trebuie să le tragi sau să le împingi, clanțe pe care să apeși încă nu am văzut, și zilnic merg cu metroul în compania a sute de persoane pe care nu le cunosc.

    Ca atare pe lângă telefon, portofel și ipod mai port ceva în buzunar. Asta.

    Ceea ce mă intrigă este că pe sticlele de Purell scrie că omoară 99.99% din microbi. Mă întreb de unde au scos procentul ăla. Dacă din 1000 de microbi supraviețuiește câte unul, ce se întâmplă dacă ai doar un singur microb?

    Să presupunem că avem un oarecare microb pe nume Ilie. Teoretic șansa lui de a muri de intoxicare cu Purell e de 99.99%. Dar dacă Purell are o șansă de reușită de 100% la 99.99% din speciile cunoscute de microbi, și undeva în jur de 0% pentru unele specii mult mai rare, ce ne facem dacă Ilie face parte dintr-una din speciile care formează acel 0.01%? Înseamnă că pe Ilie îl doare la bananier de Purell.

    Și ce ne facem dacă Ilie mai are și ceva rude, să zicem 19 inși, și se află la tine pe mână împreună cu alți 9980 de microbi din alte specii? Purell ar omorî doar 99.80% din microbi, ceea ce pentru mine ar fi deja un semnal de alarmă. Și ce ne facem dacă ar fi doar Ilie cu familia și nici un alt microb din altă specie? Atunci Purell ar da faliment și s-ar putea spăla pe cap cu procentele lor fictive de 99.99%.

    Și același lucru ar putea face și o grămadă de alte companii și produse care ne mint cu procente fixe care se învârt alarmat de aproape de 100%, în loc să folosească frumos cuvântul “majoritate”.

  • Am revenit și a început numărătoarea inversă

    Am revenit după o săptămână de Punta Cana. Adică de Paradis. Mă îndoiesc că există vreun loc cu plaje mai frumoase, sau cel puțin eu nu am auzit de el. O săptămână n-am făcut nimic, doar am băut și am mâncat ca un porc, am stat la soare, am înotat în apa de 30°C, am fumat trabucuri, și alte chestii de genul care-mi lipsesc acum foarte.

    Punta Cana, Republica Dominicana

    Vai ce poză frumoasă, nu poci a crede.

    (more…)

  • V-am pupat

    Plecăm pentru o săptămână în Republica Dominicană, revenim cu impresii și baterii încărcate peste o săptămână.

  • Clarificare

    Ca fideli cititori ai prezentului blog, sunt convins că aveți curiozități morbide legate de ceea ce se întâmplă cu el și ce vreau să zic cu cenzura. Ei bine, vă voi explica, cu acordul Emiliei, ce s-a întâmplat. Eu, porc din naștere, am abuzat de drepturile pe care mi le oferea prietena devenită soție de atâția ani, și de la maimuțăreli bete cu chelnerițe, obicei acaparat încă din fragedă pruncie când mă îmbătam cu bere brună în primul irish pub din vestul țării, am postat treaz fiind despre cutărescul subiect și pe blog. Ceea ce ar fi putut fi (și probabil a fost) interpretat greșit de către voi, nemernici cititori. Ceea ce la rându-i a dus la deranjul evident și perfect întemeiat al numitei mele neveste, care mi-a dat-o pe aia cu “omul îți dă o mână și tu îi iei și piciorul” și pe aia cu “timpul trece, pietrele rămân”, precum și multe alte perle de înțelepciune transmise din bătrâni.

    Ei bine, ca să clarificăm lucrurile, treaba stă în felul următor: eu sunt norocosul ăla pe care vă e ciudă vouă, băieților, că după ce că am soție mișto, am și libertatea unui burlac, în limita bunului simț firește (alcool, venit dimineața acasă fără să anunț cu 3 săptămâni în prealabil, mers cu băieții la striptease, sărit cu parașuta, etc.), și sunt nemernicul ăla pe care-l urâți voi, fetelor, că e o influență nefastă și le dă idei cretine de rebeliune prietenilor/soților voștri.

    Și după ce am discutat în repetate rânduri cu Emilia despre această problemă am ajuns la un compromis: eu nu mai scriu despre gagici, ca să nu se înțeleagă greșit, și nu mai fac glume de tip “in Soviet Russia blog reads you”, iar ea nu îmi va mai citi blogul decât când simte nevoia să se enerveze.

    Și totuși, cum se vede și în headerul blogului, big sister is watching and is not very amused. 😀

  • Aberații nordamericane

    Telus and Bell suckUn lucru pe care s-ar putea să-l știți sau nu e că atât în Canada cât și în unele părți ale Statelor Unite, unele tipuri de abonamente la telefonia mobilă cât și majoritatea cardurilor prepay te forțează să plătești nu doar când suni, ci și când ești sunat, ca în Europa când ești în roaming. Și asta în condițiile în care Canada are una dintre cele mai proaste infrastructuri de telefonie mobilă pe care le-am întâlnit. Adică în Toronto, orașul ăla mare de care a auzit toată lumea, cu turnul pe care-l vedeți pe vederi alături de Statuia Liberății și Opera din Sydney, nu e mare lucru să nu ai semnal la telefon. Și nu oriunde, ci chiar în unele zone relativ centrale. Despre semnal în metrou sau subsoluri nici nu poate fi vorba.

    Canada e considerată una dintre cele mai scumpe țări din punct de vedere al telefoniei mobile, trebuind să plătești extra pentru o grămadă de servicii care în Europa sunt incluse într-un abonament de $3, gen caller id, voicemail, call waiting, etc. Dar aberația totală vine din august – când Telus și Bell, două rețele de telefonie mobilă de aici, vor introduce o taxă de 15¢ pentru fiecare SMS primit. Adică dacă tu îmi trimiți un SMS din România, e foarte probabil să te coste mai puțin decât m-ar costa pe mine dacă aș fi abonat la una din rețelele astea de căcat să îl primesc. Din câte am înțeles unele rețele fac asta deja în State. Și nu pot să nu mă întreb cum de pot utilizatorii să accepte abuzurile astea măgărești cu atâta ușurință.

    În loc să se pună să nu folosească rețelele respective timp de o săptămână, ca să le tragă o gaură în buget de să le treacă poftele de scumpiri, toți vor bombăni doar și nu vor face nimic să boicoteze porcăriile astea, acceptând încă un abuz corporatist, iar pe mine nu mă va mai mira că în Canada au crescut în ultimii 4 ani prețurile (și nu vorbim acum doar de telefonia mobilă) mai ceva ca în România.