Ieri am vrut să-mi cumpăr ciorapi

Acum aproximativ câteva zile am remarcat cu stupoare că majoritatea ciorapilor mei sunt tociți în călcâi. Așa că am făcut un plan cum să mă duc după lucru să-mi cumpăr de vreo $50 ciorapi, adică vreo 1400 de perechi, de toate culorile, mai exact negri, albi și gri, și de toate lungimile și modelele. Cum însă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, la 4:45 vine la mine la birou colegul meu Bryan și mă întreabă dacă nu vreau să merg la o bere. Nu nu, trebuie să-mi cumpăr ciorapi, nu pot veni la bere.

Cine mă cunoaște știe că nu sunt foarte greu de convins când vine vorba de ieșit în oraș și/sau îmbătat. Dar nu, ieri vroiam să-mi iau ciorapi. Hai că vine și Mike. Deși nu îl întrebase încă, era clar că Mike va veni. Nu mă, n-auzi, trebe să-mi iau ciorapi, mă țin eu tare pe poziție. Poate doar una, zic totuși cu jumate de gură că parcă-mi era poftă de un Guinness.

După al cincilea Guinness ne era tuturor clar că nu voi mai ajunge să cumpăr ciorapi în seara aia. În schimb am început să luăm barurile la rând, după bunul obicei.

Și cam pe când băgam fiecare câte un megaburger la Jack Astor’s, m-am trezit cu o dilemă pe cap, ca de obicei după vreo câteva berici. Și anume:

Dacă Când va veni războiul nuclear, dacă ultimii supraviețuitori ați fi tu și câinele tău – l-ai omorî ca să nu mori de foame?

Și am discutat și dezbătut, și am ajuns la următoarele concluzii:

• nici unul dintre noi nu și-ar omorî câinele ca să-l mănânce;
• cei care au pisici nu și-ar omorî nici pisicile, chit că am fost cu toții de acord că dacă mori, pisica va ronțăi din tine ca să nu moară de foame, în vreme ce câinele nu;
• și deci pisicile sunt mai deștepte decât câinii;
• iar noi, care nu am omorî nici câinii nici pisicile, suntem la rândul nostru mai proști decât pisicile;
• dacă am rămâne noi, câinele nostru, și cel mai bun prieten, cu toții ne-am omorî cel mai bun prieten (și l-am mânca), de frică să nu ne omoare câinele și mai apoi pe noi;
• nici unul dintre noi nu ar avea probleme să omoare/mănânce câinele/pisica altcuiva;
• A Boy and his Dog e un film bun doar dacă ești un împătimit al genului. Mie unul, firește, mi-a plăcut. Și vi-l recomand călduros;
• dacă vedeți într-un meniu long pig vă recomand carnea de pui sau de vită;
• “Would you eat your dog? No? Cause I would eat your pussy.” nu e o replică prea bună de agățat gagici, după cum avea să afle Bryan ulterior.

I-am pus apoi aceeași întrebare chelneriței (Would you eat your dog?, fără continuarea lui Bryan, perverșilor), care s-a uitat la mine lung, ceea ce mi-a amintit de privirea bivolițelor din Cârțișoara când eram copil și ieșeam alergând pe Transfăgărășan pocnind din bici ca să le sperii. Și într-un puseu de inteligență mi-a răspuns:

“Ca să nu fiu tentată să-l mănânc, l-aș omorî și l-aș arunca în ocean.”

Moment în care s-a lăsat liniștea pentru câteva secunde care păreau să dureze o veșnicie, creierele noastre străduindu-se să proceseze informația încercând să găsească logica inexistentă din afirmația chelneriței. Deci ai omorî câinele și ai merge 1000km până la ocean doar ca să nu-l mănânci? DE CE? Neștiind ce să răspundă ne-a zâmbit idiot și ne-a adus nota de plată.

Iar eu tot nu am ciorapi fără găuri în călcâi.