Fridge fail.

Zilele astea avem onoarea de a o caza pe mătușa personală a subsemnatului cu familia ei, care, din coincidență sau nu, ne sunt și nași de căsătorie. Motivul cohabitării temporare este vânzarea apartamentul găștii anterior menționate, care urmează a se muta pe meleaguri mai calde și călcate ocazional de uragane (asta ca să nu mor de ciudă).

Și cum suntem noi atât de aglomerați pe metrul pătrat de apartament ce-l deținem, au fost umplute și frigiderul și congelatorul aferent cu de de-ale gurii, nu care cumva să suferim vreo secundă de fomiță. Iar cum ironia soartei stă mereu la pândă după colț, gata să-ți dea o măciucă peste cap atunci când ești mai nepregătit, cu o noapte în urmă a început frigiderul să mârâie ca o drujbă de calibru mediu. Lucru care în mod normal nu m-ar fi deranjat exagerat de tare, doar că în debaraua apartamentul mai sus menționat nu există nici o delimitare de tip perete între bucătărie și sufragerie, unde sforăi eu de câteva zile.

Înarmat cu șurubelnițe și alte alea, am purces la a stârpi problema la fel de enervantă ca o muscă din aia cu curul albastru-verzui care nu te lasă să dormi într-o bună dimineață-prânz de vară. Când am deschis ușa congelatorului am remarcat că cineva uitase să închidă o pungă cu mazăre, care se revărsase în toată verzeala ei peste tot, iar gândirea mea extrem de logică mi-a indicat că cel mai probabil ar fi picat o boabă la ventilator, care se scandalizează la rându-i din cauza intrusului nepoftit. Și am început să deșurubez. Moment în care n-a mai bâzâit, iar eu, în purul spirit românesc, m-am ghidat după dictonul las-o bă că merge așa, și cu maxima satisfacție a unei trebi bine duse la sfârșit, mi-am deschis o bere. Problema e că uneori nu merge așa, și după ce s-a oprit motorul la un moment dat, a refuzat să mai pornească.

Așa că m-am pus să redeschid congelatorul, de data asta până la capăt, nu mică fiindu-mi surprinderea când am remarcat că nu era vorba despre un nefericit bob de mazăre care cauzase toată tevatura, ci despre starea instalației de răcire. Care era mai bocnă decât la orice Fram pe care l-o fi deținut familia mea în anii ’60. Și cum cunoștințele mele despre frigidere și congelatoare se rezumă la faptul că știu că este vorba despre un buton acționat de ușă și nu un pitic care stinge și aprinde lumina, am început să curăț gheața. După ce am terminat procedura, great success, a repornit motorul, am pus totul la loc și m-am culcat liniștit.

Ceea ce în ignoranța mea nu știam (deși dacă vă gândiți e logic și dacă vă râdeți puțin sau mult de cât de prost sunt, sunt aproape convins că în acele momente nu ați fi știut nici voi), este că frigiderele au doi senzori de temperatură – unul pentru congelator și unul pentru frigider. Pe al doilea l-am neglijat și l-am lăsat înfășurat în gheață, ceea ce bineînțeles a dus la confuzionarea motorului care nu a mai pompat aer rece în compartimentul frigideric, lucru care la rându-i a dus la alterarea în mare parte a alimentelor aflate în numitul compartiment, în vreme ce cele aflate la etaj înghețau la vreo exact minus multe grade.

Așa că astăzi a urmat dezghețarea frigiderului, ca pe vremea lui mama mare, deși este vorba de un aparat vechi de vreo 7-8 luni, care în mod normal ar fi trebuit să se dezghețe singur. Problema este că e marca Frigidaire, un fel de Arctic nordamerican. Frigidaire, you FAIL.

P.S. Mai mult fail. (via mtx)