File de jurnal

Dat fiind faptul ca ma aflu intr-o adevarata frenezie inspirationala, continuam si astazi cu un post.

Pentru ca ploua si e urat, se pare ca jumatate din colegii de la lucru s-au decis sa lucreze astazi de acasa, ca atare biroul e aproape gol, si eu pot sa frec menta linistit.

Sa va povestesc despre cum am venit azi la lucru. M-am trezit ca de obicei pe la 7:40, cu nelipsitul snooze pana la 8 fara 10, la 8:10 eram in autobuz, la 8:20 in metrou. Urasc transportul in comun, desi e mai curat ca la noi si mult mai bine pus la punct.

Dar azi de exemplu s-a pus langa mine in metrou o rusnaca cu fata rosie care duhnea a vodka la ora 8:20 de nu puteam respira. Nu mai simtisem mirosul ala infect de vodka de tip buna-dimineata de cand fusesem obligat sa stau in prima banca prin clasa a 11-a, si proful de istorie emana aceleasi imbataoare miresme. Si chiar nu-mi era dor. M-am invartit, m-am sucit, mi-am tras gulerul peste nas, ce vorbesti – nici un efect. Putea dom’le, putea ca un betiv intrat in descompunere. M-as fi ridicat sa ma mut, dar deja era atat de plin metroul incat daca ai fi vrut sa te besesti nu ar fi avut loc sa iasa gazele. Am suferit cateva statii bune, si cand in sfarsit a coborat betica, s-a asezat langa mine o monstruozitate canadiana, ceva gen Godjira dar cu par de King Kong, care efectiv m-a strivit de geam.

Cand in sfarsit am ajuns la destinatie si am iesit din metrou am nimerit – ca in fiecare zi de altfel – in cireada de oameni care merge asemenea mie la scarbici. Toate culorile, rasele si natiile lumii conglomerate intr-o turma de bovine care tropaie pe scarile statiei de metrou. Unii mai grabiti, altii plictisiti sau adormiti, dar toti absolut deplorabili si lipsiti viata din punctul meu de vedere. Orasele atat de mari si inghesuite nu sunt pentru mine. Mi se pare o corvoada sa locuiesti undeva unde iti poate lua mai mult de 60 de minute ca sa ajungi din punctul A in punctul B motorizat fiind, unde AB este cea mai mare distanta intravilana posibila. Iar cu 60 de minute exagerez. 45 cred ca ar fi mai real.

Eh, macar nu am nimic de facut la lucru. 😀