Ieri am vazut un pescarus borând.
Ceva mai scarbos nu exista, va jur. Pescarusii in sine mi se par sinistri si mizeri ca niste sobolani inaripati, dar sa-i vezi si vomitand o bila de alge cu cine stie ce resturi de alte porcarii e prea mult.
Aberez.
Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull.
15 minute misto (nu primele), dupa care il puteau inlocui pe Harrison Ford cu Jackie Chan sau cu oricine altcineva si nu se simtea diferenta. Daca in filmele vechi fiecare personaj era bine conturat si unic, aici e un amalgam haotic ca intr-un film prost de actiune.
Povestea in sine nu e rea. Dar:
Misterul lipseste cu desavarsire. Referinte fortate la trilogia veche. Animale generate pe computer in stilul Jumanji. Sfarsit intr-o conserva de pateu.
E ca un fel de The Mummy, numai ca mai prost. Incearca sa apeleze la noua generatie. De retarzi.
Profund dezamagit.
Am revenit. Nu am apucat insa sa scriu pentru ca am avut de lucru de mi-a ajuns.
M-am trezit vineri dimineata la 3, am trezit nevasta, ne-am urcat in taxi si la 5 urcam intr-un avionas cat un microbuz care ne ducea la Newark, NJ. Din momentul in care am atins solul american mi-am dat seama ca e cu totul diferit fata de Canada, contrar asteptarilor. In primul rand am aterizat la terminalul gresit, iar a ajunge la terminalul unde ne astepta Iulian a fost o intreaga aventura. Iulian e din Brasov, si-l cunosc de 3 ani de cand am lucrat impreuna la Netvisibility. A venit acum aproape un an in State cu un master, si sta in Bloomfield (30 de minute distanta de NYc) cu prietena lui Alina. La ei am dormit.
(more…)
Nu îl înlocuiește pe ăsta (care până acum e de departe cel mai bun aparat pe care l-am avut), doar îl completează.
Plus ca e al dracului de greu.
Probabil că v-am plictisit cu prostiile mele și comparațiile dintre Canada și România, precum și cu schimbările mele permanente de opinii. Dar trebuie să o iau de la capăt.
Azi, de fapt ieri pentru voi și pentru blog, care încă funcționează după ora României, în pauza de masă am mers să-mi cumpăr niște tricouri la un magazin de army surplus. Trecând prin Nathan Phillips Square, pe lângă primăria din Toronto, am văzut o chestie aproape ireală: un moș s-a împiedicat de o bordură și a picat lovindu-se cu fruntea de marginea de ciment a unui rondou de flori. A fost instantaneu plin de sânge. Am stat și m-am uitat ca un idiot cum au sărit vreo 3 inși să-l ajute. Nimic ciudat până aici, s-ar fi întâmplat la fel și în România, sunt convins. Diferența urmează acum. Unul dintre cei care-l ajutau a sunat la 911. Pe română 112. Și imediat m-am gândit la ce am citit la piticu și aici. Și deși aveam ceva de mers până la magazinul cu pricina, am zis că aștept să văd ce se întâmplă. Scurt, în mai puțin de 10 minute (pe ceas de fapt vreo 9 minute și 38 de secunde de când mintea-mi perversă a hotarît că e cazul să cronometrez) moșul era bine-mersi în salvare în drum spre spital. Cu tristețe trebuie să vă spun că sunt convins că în România ori ar fi plecat pe jos spre spital cu șervețele lipite de frunte ori s-ar fi găsit vreun trecător de bun simț care l-ar fi cărat într-o Dacie 1300 până acolo. Că unul în Mercedes precis nu s-ar fi obosit. Și că la noi serviciile nu funcționează cum ar trebui să funcționeze.
Și mi-e ciuda. Mi-e ciudă NU pentru că AICI totul merge ca la carte și e normal, ci mi-e ciudă că la NOI NU merge mai nimic așa cum trebuie. Și văzând cum merg aici toate chestiile șnur, nu pot să nu mă întreb de ce? La cât sunt de cretini localnicii, dar mai ales imigranții, e un paradox! O fi având ceva de-a face cu faptul că aici pedepsele sunt serioase, nu glumițe de căcat gen 5 milioane amendă pentru mii de apeluri false la același 112 despre care vorbeam?
O să mă întorc în România la un moment dat. Dar sunt din ce în ce mai convins că va fi doar o chestie temporară.
În încheiere, vă anunț că deși am fost inițial tentat, nu i-am făcut poze moșului. Pentru că nu sunt de la OTV și nu cred că era cazul să profit de senzațional să-mi fac trafic. Am respectat omul și vă promit că dacă voi vedea pe cineva făcând poze oamenilor care au un necaz, fie aici fie în România voi merge și le voi rupe picioarele. Pentru că merită, câcații dracului.
P.S. Imi cer scuze pentru diacriticele care apar mai mici in XP, e scris sub Vista cu noua tastatura romaneasca. Care lasa spatiu intre litera si chestia care atarna (sedila?) si la care Y e Y si Z e Z. A venit vremea progresului fratilor.
Azi a fost cald.
Dar totusi mai batea suficient de tare vantul incat sa nu umbli chiar in tricou. Mai ales la lac.
Unii insa dupa 6 luni de iarna n-au mai rezistat tentatiei. In curand ii vedem facand baie. Crazy. 🙂
Azi Ieri am fost la concert la The Proclaimers.
Poate va intrebati cine-s aia. Sunt gemenii aia scotieni cu ochelari care cantau piesa cu 1000 Miles sau 500 Miles sau cate mile ai fi crezut ca sunt. Si melodia aia din Shrek.
Va zic eu, e vorba de 500 de mile, si e una dintre trupele pe care le aveam pe lista de concerte de ceva vreme. Dar credeam ca se retrag inainte sa apuc sa-i vad live.
Concertul a fost foarte tare, de club, cu alcool si cu lume care se simtea bine. L-a deschis Jeremy Fisher, un fel de Tom Petty wannabe, care de altfel canta foarte misto si probabil vom mai auzi de el. Apoi au urmat Proclaimers care au facut un show misto de tot. Nu atatea glumite cu cate eram obisnuit din concertele altora, dar nici nu a fost nevoie ca au cantat incontinuu. Timp de vreo 2 ore.
Nefiind una dintre trupele mele cu adevarat de suflet n-o sa mai intru in detalii. Dar as mai merge la un concert de-al lor oricand.
(more…)
In weekend am facut a facut Emilia sarmale si eu am ajutat-o.
Am luat frunze de varza murata la $7 borcanul (ieftin, vere, futu-i mama ma-sii), dar au iesit cele mai bune sarmale posibile pentru o prima incercare. Pe de alta parte sarmalele nu pot fi naspa (sau cel putin nu am mancat eu vreodata).
Asta e un alt punct de vedere din care am avut noroc cu carul: fiind extrem de mofturos (de exemplu refuz sa mananc pireu de cartofi daca a fost facut cu mixerul si nu cu flecitoarea aia speciala, pentru ca daca e facut cu mixerul are consistenta de mâl, sa si-l mance cei fara gusturi, asta ca sa va faceti o impresie) m-am cam scos ca Emilia are talent la gatit.
Si bonus o poza cu sarmalele (demult disparute) inainte sa fie puse pe foc:
Este vorba de un câcat de scară de lemn, o funie și un colac de plastic aflate pe malul lacului Ontario. În țărișoara noastră mirifică faci 14 ani pentru omor deosebit de grav. Asta în cazul în care nu ieși mai repede pentru bună purtare. Poate de aia suntem renumiți pentru infracțiunile concetățenilor.
Da pe dracu. O sticla de Jack la 3 zile e perfect normal. Si juma de sticla de rom. Si vreo 10 beri.
Ce, e vina mea ca aici n-au picuratoare sticlele si ca poti bea direct din ele?
