Category: Jurnalul lui je

Până acum vreun an am avut (timp de 4 ani) un program total aiurea de somn. Culcarea avea loc la ora 5 A.M. şi deşteptarea pe la prânz a doua zi. Timp de un an nu am mai avut probleme. Culcarea pe la 1-2 (o perioada chiar 12) şi trezirea la 8:40 zilnic. De câteva zile însă am insomnii. Nu îmi e somnul dereglat, pentru că nu pot să dorm nici ziua. Mă pun în pat şi mă foiesc câteva ore, apoi adorm, dar invariabil după 4 ore mă trezesc şi cu asta s-a încheiat.
Azi noapte a fost şi mai ciudat. Când eram pe cale să adorm, din total senin porneşte computerul. Vjjjjjjjjjjj, ca turbinele de la Cernavodă. Cum eram într-o stare greu de definit, aia de veghe-somn, când de regulă pici din pom sau de pe casă şi ai o contracţie musculară involuntară, iniţial m-am speriat. Bombănind am stins bastardul şi m-am pus înapoi în pat. Nu trece jumătate de oră, că se trezeşte ceasul de pe perete să se sincronizeze cu undele radio. Țacaţacaţacaţaca, şi l-am deportat în debara.
Diseara iau diazepam.

P.S. Când am pornit compterul dimineaţă m-a logat automat la YM. Something’s very fishy.

O scurtă ieşire să-l ducem pe Bilţiu la aeroport. Domnul şofer, Miky Valută, a reuşit să încalce în 12 ore vreo 50 de reguli de circulaţie, şi să ne rătăcească de vreo 205 ori. Intrat pe contrasens, în zone interzise, depăşiri de linii continue, luat la stânga unde e obligatoriu înainte, etc. Răspunsul, când i se reproşează ceva, e clasic: “Bag pula în ei de bozgori, că la noi nu sunt semnele aşa”. Zău? Credeam că-s internaţionale semnele de circulaţie, dar na. 🙂
Oricum în final a fost “Lurdy Haz” excurszia.

Ferihegy Airport – 220306

Zilele treceau toate la fel şi nu eram altfel decât aş fi vrut întotdeauna să fiu. Cu excepţia răcelii pe care am încasat-o acum o săptămână când am ieşit în sfârşit din casă pentru câteva zeci de minute să scot nişte bani şi să plătesc netul şi telefoanele.
Sunt curios de ce ne-au zis ăştia din state că firma nu prea mai ţine în România, că acum deşi e mult de lucru şi am un deadline care se apropie cu paşi repezi, mă doare la pateu şi n-am mai făcut absolut nimic de câteva zile bune.
Va trece şi frigul, îmi va trece şi viroza, se va rezolva şi cu lucrul, dar până atunci trebuie să go with the flow. De secreţii nazale momentan, evident.

Revelion 2006. Contrar previziunilor, nu m-am uitat la Alexandru Arşinel şi Stela Popescu la clasicul lor program de Revelion de la televiziunea naţională, ci m-am chefuit. Nu se compară cu R2005, dar oricum superior unui posibil R2006 cu ochiu’ la tubul catodic.
S-a mâncat, s-a băut, s-a dansat, la 12 s-a ieşit în stradă, s-a ciocnit şampanie, s-a dat cu petarde şi cu artificii, şi s-au făcut neşte poze:

stradă CS – 010106

Iar apoi, de la atâta mâncat/băut/dansat, au venit instalatorii:

La mulţi ani everybody and a happy new year!

După ce am sărbătorit Andreiul până la 5 dimineaţa, bineînţeles că 1 decembrie nu a fost cine ştie ce. Oricum, din plictiseală am luat Emilia şi am mers să vedem fanfara militară. Ploua şi era frig, dar fanfara a cântat fain şi Emilia a tăcut surprinzător ca un copil la desene animate. Stătea şi dârdâia, dar îi plăcea muzica.
Din păcate nu ştiu în ce cioburi am călcat în timpul sărbătoririi Andreiului, şi tenişii mei de $30 din Zellers mi-au amintit că dacă $30 plăteşti, $30 ai. Din cauza ploii şi a bălţilor, dar mai ales a fisurilor din talpă, încălţările îmi musteau de apă şi mie îmi era şi mai frig decât îmi era deja, iar Emilia nu se dădea plecată. Acum tenişii îşi aşteaptă deportarea la tomberon şi Emiliei iar nu-i tace gura. Cred că voi cumpăra un CD cu muzică fănfărească militară.

Acum o lună am fost la un workshop pentru facultă. Când ne-am întors, având în vedere că profesorii aveau să mai rămână acolo, ne-am plătit biletele din propriile buzunare. Şi acum aşteptăm decontarea.
Alaltăieri primesc un SMS de la un fost coleg – bă, du-te şi-ţi ia banii. Cu chiu cu vai mă îmbrac şi o iau prin frig către casieria faculăţii. Moment în care îmi pică fisa că în mesaj era specificat să merg la casieria universităţii, nu cea a facultăţii. Ia-o înapoi prin “lapoviţă şi nisoare”, vorba Romicăi Jurca, înjurând (ca de obicei) printre dinţi. Uneori mă trezesc întrebându-mă pe cine înjur eu de fapt, atunci când eu sunt de vină.
Ieri o iau de la capăt, şi cu forţe noi şi cu automobil merg la casieria universităţii. O baba ciufută se uită printr-o gaură din uşă (ca la bulău) la mine şi mă întreabă ce-mi trebe. În momentul ăla m-am enervat. De obicei treceam cu vederea fazele astea pentru că mă gândeam că probabil au o pregătire superioară mie, dar acum nu mai e cazul. Eu sunt intelectual şi ea stă şi se scobeşte în cur într-o casierie, cu o postliceală la bord şi asta doar eventual. I-am explicat pe acelaşi ton cu care mi se adresase ea mie ce-mi trebuie. Brusc, probabil dându-şi seama că nu sunt student (nu ştiu ce au cretinele astea cu studenţii), şi-a revizuit atitudinea, şi mi-a zis că nu are nimic pe numele meu şi să merg la compartimentul financiar. Acolo am aflat că cererea există, dar că nu e pe numele meu, ci pe numele persoanei care a depus cererea.
Şi atunci mi-am amintit că sunt în România şi că în sfârşit am pe cine să înjur.

Azi a fost cald. În rest nimic nou sub soare. M-am culcat la 3 şi m-am trezit la 4. Dimineaţa. Am mers la aeroport şi m-am culcat iară la 6. M-am trezit la 12 şi am plecat la lucru. Şi iar a trecut o zi ca toate celelalte. Numa’ parcă un pic mai caldă.