23 August 1944: Al Doilea Război Mondial: Generalul Ion Antonescu, conducător al statului român, a fost arestat. România a ieșit din Axa , trecând de partea Aliaților. (conform Wikipedia)
Pre ’89 se faceau parade, se mancau mici si se aplauda iubitul conducator. Totul sub atenta supraveghere a militienilor. Ca despre ei vreau de fapt sa povestesc.
23 August 2007, o zi ca oricare alta. Circulam regulamentar cand un nesimtit cvasi-baut, intr-un Audi A SEIS s-a hotarit ca vrea s-o taie peste liniile de tramvai, pe trecerea de pietoni, ca sa nu ocoleasca inutil. Intamplarea face ca intre el si destinatie sa ma aflu eu. Care am fost proiectat cu masina cu tot intr-un stalp care semnaliza trecerea de pietoni.
Chemat militia, venit militian tanar dar nesimtit, constatat, plecat in pizda ma-sii. Fara teste de alcoolemie sau declaratii. Mers la Militie, dat declaratii. Declaratii care se bateau cap in cap pentru ca nesimtitul vinovat s-a hotarit ca e frumos sa minti, si dupa ce ca ai facut cacat, ar fi bine sa-l pasezi in ograda celuilalt, care nu avea nicio vina, recte je, ca asa e frumos la noi in tara.
Militian de serviciu la declaratii hotarit ca nu poate stabili culpa, si musai cautat militian constatator. Mers la ofiter de serviciu (meganesimtit) care cu un tupeu ordinar zice ca nu poate da detalii si ca pe el nu-l intereseaza. Mers inapoi la militian de la declaratii, care spune sa revenim la 9 cand vine militianul constatator de la dirijat de intersectii. Revenit la 9 doar eu, militian constatator ajuns la 10. Ajuns dupa discutii incinse la chestor comisar sef, cu declaratie in mana si cu pozele masinilor la locul accindentului. Constatat cu stupoare ca declaratia nesimtitului vinovat fusese acceptata gratie pilelor. Chestor Comisar sef privit poze, chemat militian constatator + serviciu declaratii, facut tampiti la amandoi si stabilit culpa la individul vinovat, cum era si normal.
Militienii uitat unul la altul tâmp. Maine mers la Rutiera cu vinovatul nesimtit si insistat sa se suspende permisul +- raspundere pentru fals in declaratii.
Deci, ce s-a schimbat de atunci pe 23 august? Pai militienii tot militieni, tot nesimtiti, doar ca nesimtirea si tupeul, contagioase, s-au extins si la restul populatiei, si nici macar parade nu mai avem. Futu-va mortii mamelor voastre, celor care trebuie sa ma faceti sa-mi fie sila de tara asta. Tara frumoasa de altfel. Plina insa de oligofreni.
Later edit: Mi se rupe de gradele militienilor, kthxbye
Parolele necriptate si redundanta maxima a bazelor de date sunt la ordinea zilei, insa nimic nu se compara cu perla pe care am auzit-o azi la sedinta. Un distins coleg de o prostie rara, avand aproximativ nivelul unui cercopitec cu encefalopatie porto-sistemica, si care ofteaza a greu de fiecare data cand trebuie sa faca ceva (mai putin sa se scobeasca in ureche cu o agrafa – ceea ce ii provoaca placeri ascunse probabil, ca o face in mod constant), intreaba de ce sa folosim username unic pentru fiecare client, ca putem merge pe perechea username-parola. Acum, nu trebuie sa fii un geniu sau macar in tema cu programarea, dar daca ai folosit macar asa, de bun simt, internetul, stii ca unicitatea usernameului e musai cam peste tot. Ce te faci daca, sa presupunem, doi useri au aceeasi parola si acelasi username? Astea sunt exceptii. Ghici ce, exceptiile astea intaresc regula. Plus ca nu e o filosofie sa faci o verificare de unicitate. Dar la cercopiteci totul se masoara in: o banana, doua banane, un mar, patru banane.
Da, sunt obosit. Ma oboseste munca. Nu pot sa zic ca ma spetesc lucrand, dar simplul fapt ca trebuie sa stau opt ore jumate la birou, unde nu am lumina naturala sau oameni cu care sa pot purta o conversatie inteligenta, ma extenueaza. Plus cele doua ore petrecute zilnic pe autobuz. Daca adaugam la dezastrul asta faptul ca nu am nici un fel de satisfactie cand ajung de la servici, adica sa ma calce pe nervi sau sa ma binedispuna Emilia, sa am prieteni care sa ma sune si pe care sa-i sun, sa am o mancare cum doar bunica-mea stie sa faca in farfurie… atunci pot sa imi explic oarecum variatiile de dispozitie pe care le am in ultima vreme. Dar nu ma deprim, si inca mai incerc sa privesc totul exact cum este de fapt: o chestiune temporara, platita. Ma frustreaza insa faptul ca data intoarcerii mele acasa nu mai este precisa. Pana acum numaram saptamanile si de pe o zi pe alta eram tot mai fericit – pana cand am aflat cat dureaza de fapt pana primesc un raspuns si pot sa-mi iau talpasita.
