Category: Jurnalul lui je

  • Cubul Rubik

    Inca din tanara pruncie m-a obsedat cubul asta, pe care probabil majoritatea dintre noi l-au primit cadou in copilarie pentru ca era ceva nou (inventat in 1980) si destul de usor de gasit si in tarile comuniste. Am incercat toate metodele, de la invartit pana la ruperea mecanismului la dezlipitul si relipitul fetelor colorate, nicicum n-am reusit sa-l rezolv. Dupa care m-am lasat pagubas, ajungand sa ii port o pica incomensurabila domnului Rubik, pe care la vremea respectiva nici nu stiam cum il cheama, fiind ferm convins ca inventatorul era de fapt Diavolul in persoana. Apoi am uitat de cub.

    Acum aproximativ un an si ceva mi-am cumparat iar o dracie din asta si am incercat sa o rezolv (fara succes). Acum doua zile am gasit iar cubul. “We meet again, Mr. Rubik” i-am zis in gand, dar inainte de a-l scoate din cutie m-am gandit ca as putea sa apelez la dusmanul domnului Rubik, domnul Google, pentru ajutor. Descoperirile au fost ireale si incomensurabile: nu e de mirare ca nu am reusit sa-l rezolv pana acum – exista o multime de algoritmi care trebuie urmati. Dupa doua incercari l-am invins pe nemernic. Acum trebuie doar sa memorez algoritmii ca sa-l pot invinge de fiecare data.

    n.b. Daca sunteti ninja n-aveti nevoie de algoritmi, se poate rezolva din doua miscari, cum va voi prezenta in materialul urmator:



    Subsemnatul rezolvand cubul Rubik

    Asa ca pot taia si partea cu cubul de pe bucket list. Screw you Rubik! Fuk yoo dorpheen!

  • Bagajele

    Am inceput sa-mi fac bagajele ca sa vad ce iau si ce las. Nu am cum sa iau totul, si nici nu vreau.

    Mai am 5 zile de lucru la Devtopia/ING, ultima saptamana, dupa care plec in vacanta in Colorado iar apoi inapoi in Europa.

    Sunt nervos ca trebuie sa plec, dar incerc sa ma conving ca pana la urma nu ma forteaza nimeni si este alegerea mea.

    Am avut ocazia sa cunosc oameni nemaipomeniti si sa fac lucruri la care nici macar nu m-as fi gandit daca ar fi fost sa raman in Timisoara.

    Inchei inca un capitol si cu ocazia asta inchid si acest blog. Va veni altul la timpul potrivit.

    Iar Canada cu oamenii ei nemaipomeniti, cu lipsa de fum, cu organizarea impecabila lipsita de paranoia americana sau impersonalitatea vesteuropeana, cu iernile interminabile, va ramane mereu o amintire placuta. Si cine stie, poate intr-o zi…

    Va urma?

  • Never a Dull Moment

    Conform wikipedia sunt vreo 3 filme cu titlul ăsta, plus două albume de muzică. Ei bine, cam așa e și viața mea în Toronto când trece iarna. În fiecare zi se întâmplă câte ceva, dar leneș cum sunt, cam uit să relatez noutățile. Azi dimineață de exemplu am întârziat la lucru (știu, știu) din cauză că am stat blocat în metrou în stație vreo 10 minute ca să se uite toată lumea cum o cucoană pe la vreo 130 de kile îl înjură și-l împinge dintr-o parte în alta a peronului pe un tânăr de vreo 60 kg cu moacă de drogat. Nu știu de la ce a pornit altercația, cert e faptul că nebuna încerca evident să-l provoace s-o pocnească, conștientă fiind că poate juca oricând cartea sexului sau a rasei.

    Pentru că am uitat să vă zic, ea era neagră și el era alb.

    El s-a purtat însă conform normelor de bun simț (dacă îi era frică de ea sau de reacția celor din jur, nu știu), și doar înjurând-o (fără să urle ca din gură de șarpe precum nebuna) a încercat s-o evite pe cât posibil. Ba chiar s-a urcat înapoi în metrou preferând să mai mearga o stație decât să riște să degenereze cearta.
    (more…)

  • Noutăți

    Mă ustură buzele de nu mai pot, că am mâncat luni (azi e joi) niște hot wings care de data asta chiar erau iuți, dar nu așa, ci la un pas de iad.

    Azi am căscat și am râgâit în același timp – o râgâială marșarier dacă vreți, ceea ce dă o senzație deosebit de ciudată, similară cu cea de râgâială în timpul tusei, doar că în direcția opusă. Ca bonus, s-a întâmplat la lucru unde avem birou deschis, deci am avut și spectatori. Dar necunoscători și ignoranți, aka nu s-a lăsat cu aplauze.

    Că tot vorbeam de lucru, am primit un avertisment toată firma că lumea a luat-o deja razna de tot cu programul de muncă. Ieri am venit la birou ca de obicei, nu la 9 ci la 9 douăzecișicevacătretreizeci. Și am fost primul după șefă. Căreia i-a sărit muștarul că cum e posibil ca din 20 de persoane primul venit să fi întârziat aproape juma de oră. Eu m-am scos ca un domn, aplicând tehnica prin învăluire pe care o stăpânesc ca un maestru ce sunt, spunându-i că eu am negociat cu fostul manager (cel care m-a angajat) că pot veni oricând vrea mușchii mei între 9 și 10, și pleca 8 ore mai târziu. Ceea ce e o minciună gogonată dar absolut neverificabilă, și ca atare eu îmi pot continua programul de huzur, în timp ce restul cam trebuie să vină la 9 fix începând de luni. Le va fi greu mai ales celor care până acum veneau la 10 și plecau la 4, cu pauză de o oră jumate între timp.

    Timpul a început să stea în loc, iar eu am început să mă plictisesc și de-abia să aștept să plec. Îmi trebuie o vacanță, care însă precis va fi prea lungă și neplătită.

    Și mă joc Zuma la lucru. Versiunea online.

    Ah și sâmbătă am cumpărat un scanner cu care am scanat câteva diapozitive, după care l-am returnat ca un porc ce sunt.

    Și ca al șaptelea later edit, cum am putut să uit, mâine seară mă duc să-l văd pe Seinfeld live la Massey Hall. :mrgreen:

  • M-am răzgândit

    Dă-le-n mă-sa de acte, dau o fugă până la NY și Boston săptămâna viitoare.

  • O zi minunată

    A început la 5:40 când m-am trezit din senin. Îmi era sete și aveam gâtul uscat. Am băut niște apă și am încercat să mă culc la loc. Am adormit pe la 7, adică doar cu puțin timp înainte de a mă trezi din nou. De data asta cu o stare de răceală și nasul înfundat. Am băgat un paracetamol și niște picături, m-am îmbrăcat și am plecat la lucru.

    Pe metrou cred că iar s-a aruncat un dăștept pe linii. Că am stat o oră degeaba, blocați între stații. Ziceau că sunt probleme tehnice, apoi că i s-a făcut cuiva rău. Niciodată nu zic când se aruncă ăștia ca bezmeticii în fața trenului, zice-se ca să nu le dea altora idei și apă la moară pentru cele 5 minute de faimă. Dar de fiecare dată când stai ore în șir și aștepți să se miște dracului odată metroul, e clar că s-a întâmplat ceva mai rău decât o defecțiune tehnică.

    Am avut o zi de căcat și ziua de-abia începe. Dar măcar e vineri.

  • Family Day

    Pe 16 februarie are loc a doua ediție a sărbătorii intitulate Family Day în Ontario. Sărbătoare care pentru mine nu înseamnă altceva decât un weekend prelungit și o ocazie de a mă îmbăta și duminica. Și m-am gândit eu că ce fain ar fi să mă declar răcit de vineri și s-o tai până marți la New York la prietenul meu Iulian. Întâmplarea face însă că pe 14 februarie, sâmbătă adică, trebuie să merg să ridic niște acte între orele 12 și 3.

    Ca atare, cu altă ocazie. Bine că n-am luat biletele de avion.

    Bummer.

  • Ieri am vrut să-mi cumpăr ciorapi

    Acum aproximativ câteva zile am remarcat cu stupoare că majoritatea ciorapilor mei sunt tociți în călcâi. Așa că am făcut un plan cum să mă duc după lucru să-mi cumpăr de vreo $50 ciorapi, adică vreo 1400 de perechi, de toate culorile, mai exact negri, albi și gri, și de toate lungimile și modelele. Cum însă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, la 4:45 vine la mine la birou colegul meu Bryan și mă întreabă dacă nu vreau să merg la o bere. Nu nu, trebuie să-mi cumpăr ciorapi, nu pot veni la bere.

    Cine mă cunoaște știe că nu sunt foarte greu de convins când vine vorba de ieșit în oraș și/sau îmbătat. Dar nu, ieri vroiam să-mi iau ciorapi. Hai că vine și Mike. Deși nu îl întrebase încă, era clar că Mike va veni. Nu mă, n-auzi, trebe să-mi iau ciorapi, mă țin eu tare pe poziție. Poate doar una, zic totuși cu jumate de gură că parcă-mi era poftă de un Guinness.

    (more…)

  • Wild wild west

    S-au împușcat azi dimineață.

    La vreo 500m de unde lucrez eu.

    Adică la următoarea stație de metrou, în buricul târgului, lângă primaria Toronto.

    Păi cum să te plictisești aici? 😀

    Osgoode shooting

    Sursa foto.

  • Și încă o știre scurtă

    Ca să mă laud, deși nu-mi stă în fire, azi am dat examenul Microsoft 70-528 și l-am luat cu 876 din 1000.

    Mai am de luat nemernicul de 70-536 (probabil în februarie) și voi fi un ninja MCTS (Microsoft Certified Technology Specialist).

    Și poate dup-aia dacă mă supăr mai dau și 70-547, numa așa ca să fiu și mai ninja decât sunt deja.

    All hail to the je.

    Și gata, nu mă mai laud.