Astăzi mă enervează oamenii care-și trec numele ca ungurii, cu numele de familie înainte.
Ăia care la First Name scriu Ionescu, Popescu, sau alte nume similare care pot să se termine sau nu cu “escu”. Adică nume de familie.
Ăia mă enervează azi, și mă enervează la culme.
Am zis.
P.S. N-am nimic în mod special cu ungurii, dar modul ăsta de a-ți trece numele mi se pare impersonal și tembel, și în plus îmi amintește de comuniști.
Apropo de ce scriam acum câteva zile, iată ce am primit pe mail:
Ia ziceți, se învârte în sensul acelor de ceasornic, sau în sensul opus al acestora?
Adevărul e că se învârte în ambele sensuri, depinde doar de care jumătate a creierului o folosești.
La mine inițial s-a învârtit în sensul acelor de ceasornic cam 30 de secunde, după care brusc și-a schimbat direcția.
Nebunie curată. 😛
Am început să lucrez acum vreo 4 ani. Nu terminasem încă facultatea, dar s-a ivit o oportunitate născută cum altfel, din lene.
Într-o seară de vineri în luna aprilie nu am avut chef să învăț la olandeză (am făcut 2 ani cursuri), ca atare sâmbătă dimineața încercând să mă eschivez de la test, am mințit că am învățat din greșeală lecția imediat următoare. Proful de olandeză, Hub, care de fapt e belgian, a zis că nu e nici o problemă, să merg cu el la o țigară afară și să discutăm lecția până termină ceilalți testul. Materialul era ceva despre aeronautică, și în timp ce fumam, oarecum în context cu tema lecției, Hub m-a întrebat “Auzi, dar tu te ai cu calculatoarele, nu?”.
Graaaaaaaaaaah!!!!
P.S. De fapt ma uit acum la termometru si e -1°C
E o întrebare din pură curiozitate, fără nici un substrat de vreun fel. Întreb asta pentru că ieri am avut o discuție cu Emilia (care actualmente e în România), care-mi zicea că dacă ar fi după ea nu am mai pleca nicăieri, că ea vrea să se implice și să facă și să dreagă și să schimbe. Eu am trecut de ceva vreme peste astea, mi-am dat seama că românii nu doar nu pot să fie ajutați, dar nici nu vor asta, și deși nu spun niciodată niciodată, nu mă văd prea curând întorcându-mă în țară. Și ca nu cumva să mă apuce dorul de patrie, am ajutoare și ajutoare.
Ei bine dragilor, se pare că a picat definitiv ciocanul.
Ca atare șansele sunt foarte mari ca la anul să ne citim dintr-o țară de superiori, din care cea mai proaspătă amintire pe care o am este că am fost puricat timp de 20 de minute de către nici mai mult nici mai puțin de 5 nemernici angajați ai aeroportului, din nefericitul motiv că am pașaport românesc, ceea ce se pare că implicit înseamnă că vreau să călătoresc peste ocean cu acte false. Ce contează cum arăți, că nu ești în trening sau la maieu, și n-ai 3 lanțuri de neam prost la gât, că nu faci scandal sau mizerie? Ești român, ești suspect. Mai ales dacă nu te încadrezi în cele de mai sus, precis vrei să ascunzi ceva.
La experiența asta adăugându-se o listă de aventuri mai mult sau mai puțin plăcute din trecut, cauzate de banalul fapt că aveam numere românești la mașină când hălăduiam pe mirificele lor meleaguri.
Mă întreb dacă e doar coincidență că lucrurile astea mi s-au întâmplat exclusiv la ei, deși am călătorit în câteva țări la viața mea.
Ah well. Măcar blogul va fi distractiv (pentru voi), iar eu îmi voi lua o solidă doză de discriminare ca nu cumva să uit de unde am plecat și ce sunt. Jawohl!
Promit că de azi nu mai citesc ziare românești, online sau pe hârtie. Numai rahaturi și numai rahați dându-și cu părerea tembelă după fiecare articol.
E 4, am revenit de la clubbing, am spart toate dresscode-urile (nici nu ne așteptam la mai puțin din partea mea de altfel), doar că rock clubul era închis și am ajuns într-un fel de D’arc doar că mai fain pentru că nu era fum. Partea proastă e că îl angajaseră pe Dronca se pare ca DJ pentru că fiecare melodie era doar câte un refren sau o strofă, după care se prelingea discret în următoarea.
Iar cum am băut vodka oarecum cu nemiluita am avut următoarea revelație: am neapărată nevoie de un alias.
Poate știți sau poate nu, eu sunt pirat ninja (am și parafă să o dovedesc), dar vreau să am și un nume care să însoțească acest titlu.
Așa că vă provoc să îmi sugerați idei prin comentarii. Câștigătorul primește bani de o bere prin paypal, pe bune.
Vreau să vă atrag atenția că sugestiile care includ substantivele pulă, coi, sau alte asemenea substantive licențioase, sau derivate din acestea, care includ, dar nu sunt limitate la, atribute, verbe, adverbe, etc., vor fi descalificate din start. Numele NU trebuie să aibe neapărat legătură cu titulatura mea de pirat ninja. De asemenea, se pot adăuga și alte titluri după gust.
Succes!
Chit că nu știu încă precis unde voi fi peste un an, știu sigur unde nu voi fi. În România.
Nu mă interesează că am familie și prieteni acolo. Nu mă interesează că sunt șanse să câștig la fel de bine ca în străinătate.
Nu.
Pentru că România e locuită. E locuită de niște… nici nu știu cum să le zic, că oricum le-aș zice aș jigni pe altcineva.
Imbecili etalându-și mașinile, poluând Marea Neagră și deranjând turiștii.
În Zakynthos în Grecia nu ai voie nici cu jet-urile pe apă, darmite cu mașinile cu plajă. La noi se poate, doar relații și bani să ai.
Unde mai e atâta nesimțire ca în România? Nu știu. Aici îmi convine că mă enervez doar când îi văd pe chinezi că se bagă ca boii în metrou, sau că conduc ca niște cizme sau că se opresc din senin în mijlocul drumului cât să te izbești de ei. Dar ei sunt chinezi și mă doare în pulă de ei, pardon my French.
În Rromânia mă enervez nonstop. În Rromânia prefectul de Timiș e amenințat cu moartea de țigani. În Rromânia poți face ce vrei atâta timp cât ai destui bani. Iar ca să ai destui bani în Rromânia trebuie să fi fii un vierme și să accepți o grămadă de căcaturi de la alții. Apoi, la rându-ți, trebuie să devii un nemernic, ca să poți rămâne acolo.
Pe mine mă frustrează la maxim atunci când unii sunt mai egali decât ceilalți. Iar eu nu sunt dispus să fac compromisurile enumerate mai sus pentru a deveni și eu mai egal. Voi sunteți?
foto: Realitatea.net
Simt că am chef să fumez. Poate pentru că e 5:55 dimineața și eu sunt la lucru, de harnic ce sunt. Și poate pentru că în timpul facultății mă prindea ora asta frecvent în fața calculatorului. Și fumam ca un furnal toată noaptea, de se trezea Emilia pe la 4 dimineața și urla la mine că ce vierme de om sunt că nu mă gândesc la dulcele-i somn și din cauza noxelor mele nu mai poate respira.
E doar un impuls, n-o să fumez. Probabil că n-o să mai fumez niciodată. Iar acum oricum nu am ce fuma.
Una dintre puținele poze în care mă veți vedea cu țigara. 2000.