Category: Computeristice

  • MASSSSSSSSSSSSS!!!!

    Mă enervează mass-urile, adică mass message-urile trimise prin instant messaging. Mă calcă pe nervi să primesc FW-uri pe mail, și cel mai mult mă deranjează să primesc felicitări de Crăciun/Paști/Valentine’s Day/Mărțișor/etc. la care nu sunt singurul destinatar. De fapt acest ultim lucru mi se pare chiar jignitor, și persoanele care-mi trimit așa ceva să nu se aștepte să le răspund în vreun fel. Sau să le trimit vreodată vreun mail for that matter.

    Cu FW-urile iar, mă deranjează cele trimise ampulea, de 7 ori, care nu mă interesează deloc. De regulă atât mass-urile, cât și FW-urile și felicitările la calup vin de la persoane cu care în mod normal nu vorbesc decât extrem de rar sau deloc. Mihi și mtx, și nu zic asta doar pentru că-i am în blogroll ( 😀 ), le filtrează și mi le trimit strict pe alea care cred că m-ar putea interesa și de obicei le și nimeresc.

    Frec menta pe net de mai bine de 10 ani. Lucrez în domeniu. N-o să pun botul la nici un FW cu persoane care au nevoie de ajutor, nu mă amuză absolut deloc slideshowurile cu glumițe de câcat sau cu poze corecte, ca regulă generală nici măcar nu mă obosesc să deschid fișierele powerpoint, pentru că nici nu am instalat căcatul ăla de program de când am terminat faculta (aviz amatorilor), îmi găsesc singur pornul, mersi oricum, nu mă interesează filmulețele cu muzica preferată a nu știu cui de pe Youtube, sau mai rău, nenorocirea aia de Trilulilu care merge ca porcul din străinătate, mă doare fix în cur dacă se închide Yahoo, ceea ce oricum nu se va întâmpla, și chiar m-aș bucura să-l transforme în serviciu contra cost, poate s-ar mai goli de cocalari. Și nu semnez nici o petiție, nici dacă ar fi pentru Jessica Simpson să vină să facă striptease pe masă de ziua mea.

    Singurul lucru pe care-l fac ocazional e să citesc bancurile din mass-uri, și asta în condiția în care sunt suficient de scurte încât să nu trebuiască să mă ating scrollbar.

    Ca atare vă propun zilele astea o tentativă de stârpire a fenomenului. După dictonul fight fire with fire sau cui pe cui scoate o să încep să bombardez lumea cu mass-uri de căcat, dar absolut de căcat, gen link către pagina asta, de o să se întrebe 90% din persoanele din contactele mele de Yahoo ce pula lor e cu căcatul ăla de link și de ce l-am trimis. Sau asta pe care am scris și eu acum vreo 2 ani, că nu interesează pe absolut nimeni, și trei sferturi nici nu vor ști ce mama dracului e aia.

    Și vă invit și pe voi. Dacă vreți vă trimit și un mail colectiv, pe care să-l pasați mai departe cu FW.

  • A ajuns, a ajuns!

    Ieri a ajuns gaura din buget.

    Multumiri lui skandalouz si Andrei pentru sugestii. Am luat Dell-ul.

    Avem:

    • Intel® Coreâ„¢ 2 Duo Processor T7500 (2.2GHz/800Mhz FSB, 4MB Cache)
    • Slim and Light LED Display with VGA Webcam
    • 3GB DDR2 SDRAM at 667MHz (1GB x 2GB)
    • 128MB NVIDIA® GeForceâ„¢ Go 8400M GS
    • 8X CD/DVD burner (DVD+/-RW Drive)
    • 160GB HDD
    • Wireless, Bluetooth, HDMI, Card reader, prostii d-estea (utile de altfel)

    Suficient sa ma tina cativa ani buni, cred.

    Bonus o gramada de altecele – fax modem extern USB, HUB 4x USB, sleeve, ghiozdan, surge protector, mouse Logitech, etc.

    E frumos, e puternic, e high end, e FOARTE usor, elegant, mic. Comparativ cu caramizile de 15″ care vin la $1000, nici nu e rau raportul pret/calitate. Asta la prima vedere. Om vedea pe parcurs.

    Revin cu poze.

    Din pacate nu are floppy (nici de 3.5″, nici de 5.14″).

  • Bă cum trece timpul…

    Dragul meu cont de Hotmail a împlinit de curând frumoasa vârstă de 10 anișori și încă îl folosesc zilnic. Și da, încă mai am salvate câteva mailuri de atunci, cel mai vechi din 25 ianuarie 1998. De pe vremea Computer Clubului, Internet Cafe-ului și conturilor de dialup furate de Ovi de la studenții greci, dinainte ca toți cocalarii să știe ce-i ăla Internet și să aibă toți conturi de Yahoo! pentru “mess” și broadband pentru piraterie de filme. De pe vremea când încă se scria corect, cu cratime și fără “K”-uri pe mIRC, și paginile web erau HTML chior și urât și la începutul unora aveai un mic text care te ruga să ai răbdare că pagina are multe poze, în total 40KB și se încarcă greu. Ce mai vremuri… (faine).

    10 ani de Hotmail

    Păcat că am renunțat la contul de NetAddress, că ăla ar fi avut aproape 11 ani între timp.

  • Avem neeet!

    Avem din nou net acasa. Adica in noul apartament in care ne-am mutat acum o luna.

    Al mai mare si al mai tare (net).

  • O noua dilema

    Trebuie sa-mi iau laptop nou. Dell XPS M1330 vs. Sony VAIO SZ.

    1. Ce-mi recomandati?

    2. Argumentati.

    Un punct din oficiu, se noteaza ortografia si aspectul general al lucrarii.

  • BenQ devine Qisda

    De la 1 Septembrie marca de câcat BenQ își schimbă numele în Qisda. Nu pot decât să-mi imaginez ce tari vor fi dialogurile în România:

    – Ce bagă ăștia în Qisda?

    – Bă, ce monitor Qisdă mi-am luat.

    – S-a futut, dă-l în Qisda mă-sii.

  • Adsense merge

    $1/zi la 800 de vizitatori unici, fără să le bagi reclamele pe gât. Și pe de-asupra și doar cu puținele reclame contextuale românești.
    Nu te îmbogățești, dar îți scoți pârleala cu hostingul și domeniul, și-ți rămâne și de-o bere.

  • De ce nu-mi place Web 2.0

    1. Design de câcat, site-uri la indigo, simplismul a luat-o deja razna si s-a pierdut personalitatea.
    2. Mult, prea mult continut nefiltrat, si el, la randu-i, de câcat.

    Am zis.

    Web 2.0 cacat
  • Je, graficianul

    Am migrat in sfarsit si eu de la Paint Shop Pro la Adobe Photoshop, pentru ca dupa ce a fost cumparat de Corel (acum vreo 2 ani), Paint Shop Pro a devenit greoi, instabil si consumator avid de resurse. Problemele cu care ma confrunt acum sunt shortcut-urile care mi-au intrat in sange dupa 6-7 ani de Paint Shop Pro. Nu-i nimic, precis va fi la fel ca si in cazul migrarii de la IE catre Firefox, pe care il folosesc acum in mod exclusiv.

  • Foarte bun laptop, yes. (Toshiba sucks so much)

    Ah da, am uitat sa va anunt ca de vreo saptamana stimabilul meu laptop nu mai are DVD Rom. Adica, fizic vorbind, il mai are, doar ca nu mai citeste decat CD-uri. DVD-uri nu, ca e prea complicate pentru el. Asta adaugandu-se la un S Video Out care nu a functionat niciodata, o baterie care-mi zice ca mai tine 2 ore si dupa 30 de minute imi baga sistemul in hibernare si un display cu culori minunat de vii.

    Nu m-as plinge daca l-as fi folosit atat de intens incat sa-l ia dracu. Dar tot developmentul l-am facut in ultimii doi ani pe desktop (prefer desktopul la orice ora, don’t ask), si deci laptopul de fata are nici mai mult nici mai putin de aproximativ 5 luni de utilizare hardcore, in rest fiind folosit doar sporadic, poate o data pe luna, in deplasarile subsemnatului si pe la chefuri.

    Pe afara arata ca nou. De functionat insa… Biiine, Toshiba!