Da, sunt obosit. Ma oboseste munca. Nu pot sa zic ca ma spetesc lucrand, dar simplul fapt ca trebuie sa stau opt ore jumate la birou, unde nu am lumina naturala sau oameni cu care sa pot purta o conversatie inteligenta, ma extenueaza. Plus cele doua ore petrecute zilnic pe autobuz. Daca adaugam la dezastrul asta faptul ca nu am nici un fel de satisfactie cand ajung de la servici, adica sa ma calce pe nervi sau sa ma binedispuna Emilia, sa am prieteni care sa ma sune si pe care sa-i sun, sa am o mancare cum doar bunica-mea stie sa faca in farfurie… atunci pot sa imi explic oarecum variatiile de dispozitie pe care le am in ultima vreme. Dar nu ma deprim, si inca mai incerc sa privesc totul exact cum este de fapt: o chestiune temporara, platita. Ma frustreaza insa faptul ca data intoarcerii mele acasa nu mai este precisa. Pana acum numaram saptamanile si de pe o zi pe alta eram tot mai fericit – pana cand am aflat cat dureaza de fapt pana primesc un raspuns si pot sa-mi iau talpasita.
De cand a venit frigul sunt si mai obosit. Desi am dormit 8 ore asta noapte, si suficient in weekend, acum sunt rupt. Pentru ca in ora de la pranz este prea frig ca sa ma mai plimb si sa-mi incarc bateriile cum faceam pana acum. Saptamana trecuta am avut -22C. Iar acum sunt obosit, ca iarna trecuta. Ma extenueaza si o urasc.
