Cât pot să fiu de enervant (meteo)

Zilele astea mi-am dat seama cât trebuie să fiu de enervant iarna.

Pentru că de vreo 10 zile s-a încălzit vremea până a sărit calul (35°C și chiar mai mult) eu sunt într-o bună dispoziție rară. Mereu zâmbesc, chiar tâmp uneori, fie că am arsuri pe brațe (de sâmbătă), fie că bate soarele și de-abia poți respira, fie că plouă cu clăbuci – pentru că după atâta iarnă și frig am meritat vremea asta pe deplin. Și nu sunt ironic, chiar mă bucură temperaturile caniculare de care avem parte zilele astea.

Lucru pe care nu îl pot înțelege colegii mei canadieni, care în fiecare zi se plâng că e prea cald. Toți vin în pantaloni scurți și șlapi la lucru (ei le zic sandale, dar sunt doar niște șlapi mai fensi™ de piele), dar de aia când ies afară din clădire oricum sunt leoarcă de transpirație în 3 pași. Iar eu încep să transpir eventual de la 35°C în sus, și și atunci doar discret până pe la 40, moment în care încep și eu a asuda ca orice om normal. Și ei se plâng încontinuu ca niște moși în timp ce se uită la mine ca la o ciudățenie a naturii pentru că nu îi pot înțelege cum pot să nu se bucure de soare (chiar și în exces) după atâta amar de frig.

Ba mai rău, Duminică eram în lift ducând ziarele și hârtiile la recliclare (Emilia mă pune, eu le-aș face vânt pe tobogan) și nu prea vedeam nimic de cutiile pe care le aveam în brațe. Și un vecin vorbăreț începe să pălăvrăgească despre vreme: Nice weather we’re having. La care eu, plin de entuziasm că mi-a atins coarda sensibilă nu mă mai opresc din a lăuda la rându-mi vremea asta toridă de vară. Vecinul a tăcut brusc la reacția mea, și când mi-am scos capul de după cutii am observat că transpira ca un cal suferind din cauza caniculei, și se străduia să fie puțin amuzanto-ironic cu glumițe de câcat.

Și cum spuneam, am realizat cât de enervant trebuie să fiu și eu pentru canadieni 6 luni pe an când înjur vremea polară de care avem parte. Pentru că ei mă enervează rău când se plâng de căldură.

Ca bonus, iarna la birou avem termostatul setat la 25°C. Acum e pus la 20°C. Care în traducere liberă e un frig de nu se poate pot sta fără mânecă lungă, așa că am cazat o bluză la mine în sertar. Acum îmi scapă logica canadezilor – or avea vara nevoie de 5 grade mai puțin ca să se simtă confortabil sau sunt doar cretini/confuzi?

Nice weather

Comments

3 responses to “Cât pot să fiu de enervant (meteo)”

  1. gav Avatar
    gav

    pai eu vad doar poze cu animale si tot a 3 a cu emilia care se bucura ca un copil.eu tind sa cred ca nu esti tu prea fotogenic.da suricata aia e the shit:))!tare simpatica:grin:

  2. alien Avatar
    alien

    my optimal functioning temp is 30 degrees Celsius :mrgreen: the more humid the better. I looove this weather, woo-hoo!!! called the dude from temp control at work and he closed the nasty cold-air blowing vent in my office. acum pot sa lucrez si eu in t-shirts & shorts. nici eu nu inteleg de ce astora pe aici le place sa dirdie cu n-layers de haine pe ei in plina vara 😯

    frumoase poze de la zoo, will definitely go check it out.

  3. Mihnea Avatar

    @gav – nu știu cât de fotogenic sunt sau nu, problema e că eram cu aparatul nou și cu un teleconverter de câcat care nu focalizează automat. Și decât să aștept 40 de minute pentru o poză am preferat să pozez eu. :mrgreen: