Cargo

[audio:http://www.qaoss.com/FILES/f38a96db2f5142ed80a270ae15bf3bd7/aud_a3c3827a08594c57a1c287495418fd79.mp3|titles=Erata|artists=Cargo]

iPodul meu e plin de muzică de care m-am săturat. Muzică nouă care să mă impresioneze nu prea este, așa că ieri am scos de la naftalină un CD vechi să văd ce aș putea să mai ascult. Printre poze din liceu și multe melodii triate cu meticulozitate (deși se pare că meticulozitatea însemna cu totul altceva pentru mine la vremea aia, că e și plin de porcării) am găsit și directorul Cargo – Ziua Vrăjitoarelor. Uau, cred că nu l-am mai ascultat de 7-8 ani. Imediat am băgat o auzenie și am zburat înapoi cu un deceniu, amintindu-mi de vacanța de la Văliug din iulie sau august 1999.

Pe vremea aia eram flăcău și ascultam în exclusivitate muzică în limba engleză. Cum auzeam ceva în română refuzam să ascult de adevăratelea din principiu, și toată vara aia s-a făcut mișto de mine pe tema asta, zicându-mi-se ‘englezul’. Schimbarea a avut loc când a venit Junea (cred) cu caseta cu Ziua Vrăjitoarelor în excursia aia. Atunci am realizat că de fapt nu limba română era cea care mă făcea să nu ascult formații autohtone, ci calitatea discutabilă a pieselor pe care le auzisem până atunci. Asta se întâmplă dacă asculți Mădălina Manole și Angela Similea I guess ¹.

Toate cele 10 zile de vacanță la munte s-a învârtit caseta aia în casetofonul răpciugos al lui Junea, și după ce ne-am întors acasă unul dintre noi și-a cumpărat și CDul, pe care eu l-am rip-uit cu nesimțire maximă și am făcut mp3urile pe care le mai am și astăzi pe discul tocmai scos de la naftalină. Am devenit fan Cargo și am ascultat și albumele anterioare pe care -culmea- le aveam pe casetă de mai multă vreme (primite cadou), dar nu le ascultasem niciodată.

Am fost și la câteva concerte, dintre care cel mai tare trebuie să fi fost cel de la Festivalul Berii din mai 2000, când i-am așteptat pe Cargo nu știu câte ore fiind nevoiți să-l vedem inclusiv pe Vasile Șeicaru în deschidere. Dar a meritat. Am țopăit câteva ore în primul rând (cei care mă cunosc știu că nu accșept să stau altundeva dacă merg la concerte) după care am fost nevoiți să plecăm acasă pentru că eram toți gri de la cât praf ridicasem. Îmi amintesc că încă nu se întunecase când m-am băgat în baie să mă spăl, beția îmi trecuse de la atâta sărit și urechile îmi duduiau, iar când mi-am suflat nasul mucii îmi erau negri – atâta praf inhalasem. A fost poate cel mai mișto concert la care am fost vreodată, deși ulterior (și de fapt și anterior) am văzut o grămadă de artiști internaționali mult mai mari decât Cargo.

Apoi a plecat Kempes în Australia iar Cargo s-a reinventat. Prin simpla înlocuire a vocii lui Kempes cu cea a lui Igrișan melodiile au devenit din badass un fel de glumițe pop. I-am mai văzut o dată live în 2006 tot la Festivalul Berii, când de fapt îi așteptam pe ZOB, dar farmecul dispăruse. Acum ei deveniseră Vasile Șeicaru.

N-am nimic împotriva lui Igrișan, ba chiar sunt de părere că are voce bună, dar tot degeaba. Dacă vii după Kempes n-ai nici o șansă. Când ascult Batacanda cântată de Kempes mi se ridică părul pe spate, în timp ce versiunea lui Igrișan mă lasă rece cam cum aș vrea să fie berea pe care mă chinui să o beau în timp ce scriu astea (care bere e caldă, bleah). Pe kinderii de azi însă nu îi deranjează – m-am plimbat puțin pe site-ul Cargo de pe rockmania.net și m-am oripilat de comentariile actualilor fani, post Ploaia. Dacă te iei după ele, Cargo sunt cel mai veritabil boyband românesc. Poop.

Eu unul mă bucur că a plecat Kempes, indiferent care au fost motivele. E însă păcat că posibil cea mai bună voce din România s-a pierdut și e o rușine pentru România că un zugrav la antipozi câștigă incomparabil mai bine față de solistul celei mai bune trupe rock din țară.

Dar cum spuneam, în egoismul meu mă bucur. Pentru că în felul ăsta Cargo care îmi place mie a rămas intact. 😉

________________________________
¹ – Bineînțeles că glumeam, să ne fie clar.