Mi-am recalculat taxele si pentru ca anul trecut am lucrat de fapt doar vreo 6 luni in Canada, am avut de primit un sac de bani inapoi de la impozitul pe venit. Sac de bani vorba vine, ca in momentul in care i-am convertit in Euro m-a bufnit rasul. 1 Euro = 1.613800 CAD intre timp. In conditiile in care CAD e mai tare decat USD.
Ca atare, sa-i cheltuim pe toti aici unde totul e in CAD, ca in Europa ii putem converti eventual in hartie igienica la un curs de 1:1. Stupid Monopoly money™.
Cum ar fi sa scriu zilnic pe blog?
Despre ce sa scrii zilnic pe un blog personal? Sa-l transformi intr-un jurnal in care sa scrii ce ti s-a intamplat in fiecare zi? Dar daca nu s-a intamplat nimic si toate zilele sunt la fel?
Azi m-am trezit la 7:50, am luat ziarul din fata usii si am citit pagina de comics din Toronto Star in timp ce mancam o bucata de carnat cu pita si band o doza de cola. In legatura cu asta, Family circus sunt cele mai de cacat comicuri care au existat vreodata pe fata pamantului. M-am imbracat si am plecat la lucru. In contiunare e un frig de-ti ingheata zambetul cand iesi afara. Autobuzul a venit la timp, am mers 2 statii pana la metrou, unde am stat ca de obicei in picioare ca nu mai erau locuri, si de data asta nici n-am putut sa ma sprijin de usa pentru ca o cucoana cu mustata imbracata in verde si cu o frizura din anii ’80 se postase acolo si nu vroia sa se dea la o parte. Am ajuns la lucru cu vreo 5 minute intarziere, ca de obicei – nu-i pasa nimanui pentru ca oricum sunt cam al treilea care ajunge la birou din vreo 40. Mi-am facut un ceai si am vorbit discutii cu cate un coleg sau doi ca sa nu tac. La 10 am avut sedinta Scrum, si acum ma pun pe lucru. La pranz ma intalnesc cu Emilia. Dupa care continui cu lucrul iar la 5 o iau inspre casa. Cand plec acasa intotdeauna am loc in metrou. Ajuns acasa mananc ceva in timp ce ma uit la Family Feud, iar dupa ce frec putin menta merg si bag cateva bazine. Seara mai vreun film/serial, cornul in perna, punct si de la capat.
Doar weekendurile sunt diferite, si atunci nu am chef de scris.
De aici.
Mi-a cam ajuns sa tot scriu despre frig.
Mi-a cam ajuns sa stau 6 luni de zile pe an in casa si sa ma plimb total artificial prin subteran in pauza de masa.
Mi-a cam ajuns sa-mi curat bocancii de sare.
Mi-a cam ajuns sa nu pot iesi din casa din cauza ca e furtuna de zapada in mijlocul lui martie.
In general, mi-a cam ajuns definitiv Canada. Stiu ca nu mi-a placut niciodata cu adevarat aici si desi nu mi-e DELOC dor de Romania si porcarelele de acasa, si imi place foarte mult unde lucrez si locuiesc actualmente, am ajuns sa iau totusi hotararea irevocabila de a ma muta inapoi in Europa.
Ca atare, va anunt oficial ca asta e ultima iarna petrecuta la Polul Nord, si ca pana cel tarziu in toamna voi fi din nou in Europa – fie acasa, fie in Irlanda, fie in Germania. Pregatirile au inceput.
Ca bonus, sa nu ziceti ca exagerez, o poza cu stash de pe cafeina.ro. Asa se face gratar in Canada. Eu, evident nu am nervii lui, si daca pana acum nu m-am dat batut la nimic, cacatul asta de vreme a reusit sa-mi franga vointa. 😀
De aia am facut o donatie online, ceea ce nu se intampla foarte des.
E vorba de un olandez care sta si doarme sau freaca menta in fata webcamului timp de 23,5 ore / zi.
Puteti dona si voi la www.sleepingrich.com. Lenea trebuie recompensata cumva.
A, si daca va intrebati pentru ce am mai donat, nu, nu pentru porcaria aia de Give Dan a Buck. Daca are idei, nu are nevoie de bani.
Acum e furtuna de zapada.
Da, e 5 martie, futu-i iarna polului nord sa-i fut. M-a mancat limba prematur.
Astazi, in Toronto Star.
Asta pentru ca se anunta zapada contiuna pentru urmatoarele 5 zile.
Si ca sa vedeti ca de fapt râsu’ e plânsu, o poză făcută azi dimineață de pe balcon:
Acum un an scriam asta. Mai aveam de stat aproximativ 10 zile si plecam acasa, dupa luni si luni de frig.
Anul asta nu imi e dor de casa. Deloc. Desi mai sunt luni bune pana sa plec din nou.
Totusi, un lucru tot nu s-a schimbat…
Mai avem de asteptat destul pana sa vina primavara.
Acesta este un post rar si special, pentru ca e scris intr-o zi care nu ne onoreaza cu prezenta decat o data la patru ani. In plus e prima oara cand isi face aparitia pe Blogu’ lu’ pește. In afara de raritate si specialitate, postul cu pricina e total lipsit de orice alte atribute, in afara poate de o inutilitate la fel de rara ca si postul in sine.
O imagine feerica.
