Acum 9 ani m-am apucat de chitară în primul rând ca să agăț gagici. Da, funcționează, de aia sunt însurat (fără nici o glumă, pe nevastă-mea am agățat-o cântând Green Day la chitară).
Orele de chitară erau mișto cu Popescu. Adrian Popescu era un moș mic, diabetic, mereu îmbrăcat la costum (chiar și când erau 50°C afară, spre disperarea noastră) a cărui realizare absolută era Nicu Covaci. Avea chiar și o carte scrisă de Covaci în diplomatul de care nu se despărțea niciodată, și avea semne de carte unde erau paragrafele despre el.
Popescu avea trei fixuri când venea la ore – cafea, apă minerală și geamul închis. Îmi amintesc că o dată uitase probabil să-și schimbe sacoul toată luna și mirosea puternic a ouă clocite, așa că l-am mințit cu Mihi că e stricat geamul și nu-l putem închide. A fost mirat și m-a întrebat cum pot să dorm cu el deschis, după care am cântat 2 ore ca țiganii de foame, numai că noi nu lălăiam de foame ci de frig. Măcar nu mai mirosea.
Și cum venea și-și vedea ceașca de cafea pe masă, hop deschidea diplomatul și scotea o sticluță de plastic cu pălincă ordinară de Rieni cu care completa nivelul. Pălincă ce la rându-i îmbogățea miresmele deja existente în cameră, cu o aromă de spirt și pară. Apoi profesorul scotea foile cu melodiile pe care trebuia să le studiem și ni le vindea la ultra-suprapreț (undeva la 40-50.000 de lei bucata la nivelul anului 2000), pentru simplul motiv că erau colorate. Degeaba îi explicam că ni le putem scoate de pe net pe gratis, asta era politica lui iar noi ne conformam.
Apoi după ce cântam vreo oră făceam o pauză ca să ne laude cât de fabulos cântăm și ce nemaiîntâlnite talente suntem, poate chiar undeva la nivelul lui Covaci dacă ne-am strădui. După care lua o balalaică de chitară (din aia de copii) pe care o aveam prin casă și cânta la ea de zici că era Fender, cu toate că avea 2 degete paralizate și practic folosea doar 2 pentru solistică și acorduri. Ca să ne arate că mai avem multe de învățat. În încheiere ne punea să scriem o oră note pe caiete, iar de regulă înainte de plecare ne povestea despre gagici. Abera moșul la greu, era chiar și puțin pervers povestindu-ne cum se uită la elevele lui în țâțe și sub fuste, și dacă Mihi are chef poate mai completează aici, că ar mai fi. Am reținut că ne-a zis că nu contează dacă se îmbracă în rochie de seara sau trening, important e cum arată când o dezbraci.
Popescu avea hibele lui, dar ne-a învățat să cântăm. Și în afară de asta mereu ne amintim cu drag de el, cu “Bă ce chestie” în timp ce ne bătea pe umăr cu cele 3 degete neparalizate, cu Gerlinde, cu nunțile, cu încercările de a-l evita când îl vedeam în centru cu moșii pe bănci ca să nu ne țină juma de oră la povești, și cu tot restul de șmecherii și sfaturi de viață pe care ni le-a dat. Sunt curios oare ce mai face.
În fine, 7 ani după ultima lecție de chitară cu Popeye, iată-mă în Canada iar toate chitările mele sunt în România. Așa că profit de instrumentele pe care le am la îndemână și încerc să-mi îmbogățesc repertoriul cu lecții de pe Youtube. Am început acum 3 săptămâni să exersez, și am găsit o piesă repetitivă numai bună pentru asta. În plus originalul mai e și cântat de o bateristă sexy.
Ta-daaaa, je cântând The Corrs – Radio la tobe (scuze că la început nu se suprapun perfect sunetele, dar am folosit Windows Movie Maker):
[flashvideo filename=”https://blog.runzu.com/video/orrs_radio_drumcover.flv” width=”425″ height=”355″ /]
Comments
11 responses to “Muzicanții din Banat”
Da, funcționează, de aia sunt însurat (fără nici o glumă, pe nevastă-mea am agățat-o cântând Green Day la chitară).-asta infirma parerea mea cum ca orice tip care canta la chitara si cu care incepi o relatie se poate termina ok.
Îmi amintesc că o dată uitase probabil să-și schimbe sacoul toată luna și mirosea puternic a ouă clocite-popescu era comunist
și dacă Mihi are chef poate mai completează aici, că ar mai fi-sper ca nu se uita si sub fusta lu mihi
Am reținut că ne-a zis că nu contează dacă se îmbracă în rochie de seara sau trening, important e cum arată când o dezbraci.-asta e f adevarata la propriu dar am impresia ca mosul era mai ‘adanc’ decat pare
de unde dracu ai tobe???this is so cul!
pe langa faptul ca mi plac corrs nu cred ca te ar lua in formatie ca le ai eclipsa pe fete cu frumusetea(offtopic pt emilia daca citeste E O GLUMA)
si ca sa inchei vreau neaparat sa ma apuc de lectii de japoneza. 🙄
awesome dude! you could moonlight as a base player 😎
dar de ce sint gagicile atrase de chitaristi?
@gav – poate poti explica “asta infirma parerea mea cum ca orice tip care canta la chitara si cu care incepi o relatie se poate termina ok.”
@alien-sunt nebuna si nu stiu sa ma exprim.era confirma,desi in cazul meu nu a fost asa:)) acuma nu stiu cum canta mihi la chitara…:roll:
@alien – nu stiu de ce sunt atrase de chitaristi, dar ii remarca pentru ca fac galagie.
@gav – sau poate vroiai sa prezinti casnicia ca un sfarsit nefericit.
In rest, spor la invatat japoneza. De ce nu chineza, ca e mai vorbita.
@Mihnea – makes sense.
@gav – si eu sint curioasa 🙂 de ce ai ales japoneza?
@mihnea-aveam impresia ca aia care canta la un instrument sunt cul.mai demult in tineretile mele zbuciumate eram si eu cu unu care mi canta la chitara.da nu mi a prea placut de el ca facea pe desteptu si ma intimida.plus ca nu i placea U2 asa ca ne am vazut fiecare de treburile noastre.dar imi mentin parerea ca tipii care canta la chitara sau la tobe sunt ff cul pt ca au o preocupare faina.pe de alta parte in cazul lui mihi…si el canta la chitara (desi nu l am vazut pana acum) si ne intelegem excelent:lol:
@alien-am ales japoneza de prin fac.cand centrul lor cultural era f aproape de camine.si mi s a pus pata sa fac ceva nou acu` ca sunt somera 😕
@gav – imi pare rau de situatie si sper sa se rezolve quickly. spor la invatat japoneza, you’re a brave girl.
Not bad, dude! Bă ce chestie 😆
Chiar nu știu ce mai face Popescu, dar l-am mai văzut prin centru cu moșii lui, chiar aici, era pe bancă în dreapta când am făcut poza. Și avea un costum mov pe el! I l-am arătat lu’ Mădă, nu știu dacă mai ține minte. Și l-am evitat
Mai ții minte că voia s-o pună pe soră-mea să cânte la voce? A făcut și ea câteva ore până la urmă.
Dar întrebarea mea e: cum ai ajuns să faci ore cu el, că numai țin minte?
nais, ai laic… de chitara stiam, de tobe afalsem cu 2 zile inainte de post-ul asta; esti polivalent rau… mie mi-a adus tata-miu mitraliere cu led-uri inainte sa descifrez tainele chitarei, care apoi a ajuns in pivnitza… trist 😥
edit: aseara a dat din nou wp error…
@Mihi – na, minunat, acum am vazut comentariul. Il bagase Akismet in spam din cauza URL-ului neformatat ca lumea.
Cum am ajuns sa fac ore cu el? Pai initial facusem cu un vecin de-al meu de la Filarmonica, dar ma tot futea la cap cu chitara clasica, asa ca atunci cand si-a luat vacanta de vara (vara mergea la Cenad, avea acolo o casa) am inceput sa caut alt prof. Pe Popescu l-am gasit prin intermediul lui Dragoslav, care mi-a facut legatura cu unul din chitaristii din bandul in care era el mascota, am vorbit cu ala, ala a vorbit cu Popescu, si dupa cateva zile m-am intalnit cu el in fata la Trandafirul. Evident ca semnele erau: costum si diplomat. Iar restul e istorie.
P.S. TREBUIA SA-I FACI POZA!!!