Nu am timp

În timp ce toată România se lăfăie în vacanțe de Paști și ziua muncii și tot felul de alte scuze pentru care să nu lucreze și să ia prime necuvenite, eu lucrez de-mi zboară mucii. Ieri de exemplu am stat aproape 2 ore peste program să fac un deployment pentru ING care le trebuia IERI și doar IERI, și sunt convins că azi li se va rupe de el.

Totul a început în februarie, când a plecat fostul team lead care nu a fost înlocuit nici până azi. Atunci am preluat brusc jumătate din atribuțiile lui. Nu a fost alegerea mea. Apoi am adoptat Scrum. Iar mai nou, un alt coleg are o problemă ortopedică și va lipsi vreo 2 săptămâni în timp ce eu voi prelua frumos toate atribuțiile lui, din nou fără să vreau. Ceea ce înseamnă că trebuie să descopăr de ce tot sar procesoarele unui server la 100 într-o aplicație cu care nu am lucrat, când apelează un webservice creat de alții. Nu m-ar mira să fie doar o proastă configurare tipică pentru incompetenții aiengiști.

În orice caz mă deranjează maximal două trei lucruri:

1. Că sunt plătit la fel de mult (sau puțin) ca atunci când frecam de fapt menta;

și

2. Că nu mai am timp de nimic în rest. Când lucrez câte 2 ore extra pe zi (din nou fără să fiu plătit nimic în plus) vin acasă rupt și fără chef de nimic;

și

3. Că toată lumea mă sună și mă fute la cap cu întrebări, de la programatori, la contractori, la testeri, de parcă aș fi tasta F1. Și eu, ca tâmpitul, în loc să-i bag în chizdele mamilor lor, încerc să-i ajut pe toți. De parcă pe mine m-ar fi ajutat careva când am început și aveam întrebări. Dar asta se va schimba.

Așa că s-ar putea să merg la ceva interviuri în curând, și dacă primesc vreo ofertă o să-i cer actualului angajator o mărire de salariu, cum altcumva decât substanțială, firește. Dacă o obțin bine, dacă nu mai vedem alte firme. Că doar n-au intrat zilele în sac, și lacul e plin de pește.