Sărbătorim! Am mai găsit un lucru care mă calcă pe nervi: imnul naţional.
Românilor le place să se lamenteze, iar imnul nu face nici o excepţie. În ritmurile unui marş funebru, “Deşteaptă-te române” descrie cât de grozavi au fost românii şi cât de mult au suferit, săracii. Aşa sunt ei, preferă să privească înapoi decât înainte, pentru că înainte este necunoscut, iar românii sunt laşi.
Dacă luăm ca exemplu imnurile ţărilor civilizate, vom vedea că majoritatea sunt pe ritmuri plăcute, melodioase, alerte, şi cântă despre ţara lor în sine, nu despre nişte băşini care au trăit cu sute de ani în urmă, recte Mihai Viteazu, beţivanul Ştefan şi trădătorul Matei Corvin. Pe ăsta nu-l voi ierta pentru episodul cu Țepeş. Şi să nu uităm de imnul Uniunii Europene.
De ce nu au putut folosi în continuare “Trei culori”, cu versurile originale? “Trei culori” era mult mai cool decât “Deşteaptă-te române”, cum era Ciprian Porumbescu mai cool decât Anton Pann. Sau din partea mea “Hora unirii”. Sau “Treceţi Batalioane Române, Carpaţii”. Care ai ales, bă, “Deşteaptă-te române”? Unde te ascunzi, vierme?!