Am un nou hobby trecător: să citesc blogurile unor persoane necunoscute.
Astfel citeam în blogul unui tip că vrea să-şi cumpere o pisică. Iar atunci m-a frapat: nu mi-am imaginat niciodată că pisicile se pot cumpăra. Trăiam cu impresia că pisicile sunt nişte animale sălbatice care trăiesc prin oraşe şi care pot fi domesticite cu uşurinţă. Nu cunosc pe nimeni care să fi dat bani pe o pisică. Vrei pisică? Ieşi afară şi pisăi de 3 ori, şi ai 20 din care să-ţi alegi. Sau apelezi la un prieten al cărui pisică a scăpat într-o noapte iar acum are undeva în jur de 10 mâţi. Şi totul e gratis.
Dar nu doar din acest motiv e bine să-ţi iei pisică decât să-ţi cumperi. Pisicile nu sunt ca şi câinii. Personal, m-am înţeles aproape cu toţi câinii pe care i-am avut sau pe care i-am întâlnit. Câinii sunt prin natura lor simpatici, excepţie făcând doar cei cu stăpâni idioţi care i-au educat aiurea (fie isterici, fie agresivi). Pisicile în schimb sunt animale perverse, nesimţite şi profitoare. Iar eu din câte am întâlnit, m-am înţeles doar cu 3, şi anume:
Kati, ze fat bastard
Codilă cel fără de coadă, care salivează de fiecare dată când mă vede, în expectativa granulelor pisiceşti
Văcăroiu, pisica câine, care orice aş face e pe lângă mine.
De aia e mai bine să cunoşti mâţa înainte de a o lua. QED.
